Aproximativ 23.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri vor fi mobilizaţi, la nivel naţional, pentru protejarea cetăţenilor şi prevenirea evenimentelor grave pe timpul minivacanţei prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
„La nivel MAI au fost dispuse o serie de măsuri pentru protejarea cetăţenilor şi prevenirea evenimentelor grave pe timpul minivacanţei prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române. Conducerea ministerului a dispus ca începând de astăzi (vineri – n.r.) să fie asigurată o prezenţă sporită a efectivelor în stradă, pentru a descuraja comiterea de fapte nelegale şi pentru a asigura intervenţia rapidă în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni, precum şi fluenţa traficului rutier. Aproximativ 23.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri vor fi mobilizaţi, la nivel naţional, în următoarele zile”, a declarat Monica Dajbog la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit acesteia, în această minivacanţă vor avea loc peste 130 de manifestări la care vor participa aproximativ 90.000 de persoane.
„Efectivele MAI vor acorda atenţie suplimentară zonelor aglomerate, precum staţiunile turistice şi locurile unde vor fi organizate evenimente publice. Conform estimărilor, vor avea loc peste 130 de manifestări, la care vor participa aproximativ 90.000 de persoane. Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, cele mai importante evenimente, din punct de vedere al numărului de participanţi, vor fi organizate în municipiul Iaşi şi municipiul Focşani, cu câte 5.000 de participanţi”, arată purtătorul de cuvânt al MAI.
Poliţişti rutieri vor acţiona cu 285 de aparate radar, dar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de alte substanţe interzise la volan.
„Echipajele de poliţie vor fi prezente pe drumurile cele mai aglomerate, pentru a asigura fluenţa traficului şi pentru a preveni accidentele de circulaţie. Pentru a-i depista şi sancţiona pe şoferii care reprezintă un pericol pe drumurile publice, poliţişti rutieri vor acţiona cu 285 de aparate radar, dar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de alte substanţe interzise la volan. Echipajele rutiere vor fi sprijinite de colegii de la bordul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor monitoriza arterele cu risc crescut de accidente şi vor identifica zonele unde este nevoie de intervenţie rapidă”, spune Dajbog.
Totodată, 12 aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie vor fi disponibile pentru a desfăşura misiuni în comun cu celelalte structuri operative ale MAI şi pentru a executa misiuni SMURD, în principal pentru transportul pacienţilor aflaţi în stare gravă.
La rândul lor, aproximativ 4.900 de pompieri vor fi pregătiţi să ajute cetăţenii aflaţi în situaţii de pericol, inclusiv să le acorde asistenţă medicală de urgenţă, iar turiştii care aleg să petreacă aceste zile la munte şi întâmpină probleme pot apela la cei peste 190 de jandarmi montani care vor fi de serviciu în aceste zile, mai arată Monica Dajbog.
Sursa: AGERPRES