Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia în 2023 de un sprijin financiar de un milion de lei, printr-o schemă de ajutor de minimis derulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui proiect publicat pe site-ul instituţiei.
„Prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2023, denumită în continuare schema de ajutor de minimis, derulată prin Programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa (…). Valoarea totală estimată a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2023, este de 1.000 mii lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (…)”, se arată în proiect.
Concret, valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiţia comercializării a minimum 4 purcei/cap de scroafă/an, la o greutate de minimum 8 kg/cap şi menţinerii numărului de scroafe cu care s-a înscris în Program cel puţin până la data de 15 decembrie 2023, inclusiv.
Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis, beneficiarii trebuie să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar; să deţină scroafe din rasele Bazna şi /sau Mangaliţa, înscrise în registrul genealogic în secţiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date (BND); să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a animalelor.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Schema de ajutor de minimis se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice, care cresc porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau
Mangaliţa, respectiv: producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producătorilor agricoli societăţi agricole şi producătorilor agricoli persoane juridice.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă pentru fiecare scroafă.
Potrivit MADR, schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023.
Sursa: AGERPRES