Fanii craioveni şi conducerea lui Sepsi se contrazic în declaraţii: primii susţin că suporterii covăsneni scandau împotriva statului român, patronul lui Sepsi spune că a fost o răzbunare împotriva lui Mititelu

Suporterii lui FCU Craiova au explicat duminică, pe Facebook, care a fost motivul scandărilor care au dus la încetarea partidei cu Sepsi, la scorul de 0-0, în minutul 26 al meciului de la Sfântu Gheorghe, potrivit unei postări a Peluzei Sud 199, conform prosport.ro.

„Despre fapte

Astăzi, la Sfântu Gheorghe, am luat parte la un nou atac la adresa integrității naționale din partea minoritarilor cu complicitatea statului român, al frf, lpf și cca.

Ținem să precizăm, așa cum am făcut-o și în trecut, că nimic nu este și nu va fi prea mult pentru a ne apăra țara. Niciun meci, niciun punct, niciun loc în clasament nu se pot compara cu pământul nostru strămoșesc. Nu vom accepta niciodată ca un meci pe teritoriul României să fie prezentat într-o alta limbă decât cea națională, ca tribunele să fie împânzite de steaguri separatiste sau ca cetățenii români să fie huliți de minoritățile care populează această zonă. Nu vom permite niciodată ca o astfel de partidă să se dispute. Așa cum am mai anunțat anterior, în cazul în care aceste abuzuri nu se vor opri, și acțiunile noastre vor deveni din ce în ce mai drastice. Orice alte ipoteze sunt de ordinul comicului, iar inițiatorii și susținătorii lor sunt invitați să lectureze comunicatele noastre anterioare legate de acest subiect. Doar România!”, a transmis gruparea craioveană.

În schimb, patronul clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a declarat, duminică, după oprirea meciului cu FCU Craiova din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni la adresa maghiarilor, că în opinia sa adevăratul motiv îl reprezintă o răzbunare a ultrașilor FCU față de patronul grupării oltene, Adrian Mititelu.

“Tot meciul, 25 de minute, galeria echipei FCU Craiova în loc să-și susţină echipa a scandat tot timpul numai lozinci rasiste şi xenofobe. Noi nu am răspuns, galeria nici măcar ‘Ria, ria, Hungaria!’ nu a cântat, deși se auzea la fiecare meci. Da, va avea efect suspendarea jocului, pentru că oamenii normali trebuie să înţeleagă că fotbalul este un sport şi nu trebuie să fie altceva”, a spus Dioszegi la Digi Sport.

„Dl Mititelu a venit la mine după meci și a zis că îi este rușine de ceea ce s-a întâmplat azi. Nu sunt fericit, vreau să câștigăm pe teren, nu la masa verde, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a întrecut orice limită. 25 de minute n-am auzit ‘Hai Craiova’ sau ‘Hai Știința’. Eu consider că este o răzbunare față de dl Mititelu, dar niciun patron nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Dupa fluierul final au inceput sa strige impotriva lui. Eu asa consider ca este, o razbunare fata de dl Mititelu”, a adăugat patronul lui Sepsi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare