VIDEO Premierul Nicolae Ciucă a fost întâmpinat cu onoruri militare de către premierul Republicii Arabe Egipt

Premierul Nicolae Ciucă a fost întâmpinat, sâmbătă, cu onoruri militare, de către premierul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, pe aeroportul internaţional din Cairo.

Nicolae Ciucă se află, sâmbătă şi duminică, într-o o vizită de lucru în Republica Arabă Egipt.

Potrivit programului oficial, sâmbătă, şeful Guvernului de la Bucureşti va avea convorbiri tete-a-tete cu prim-ministrul egiptean, Mostafa Madbouly, urmate de o întrevedere în plenul celor două delegaţii oficiale.

La finalul convorbirilor, cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă.

Tot sâmbătă, Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Egipt şi cu cetăţeni egipteni care au studiat în România.

În cea de a doua zi a vizitei, premierul român are programate convorbiri cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, şi o întrevedere cu ministrul petrolului şi resurselor minerale, Tarek El Molla, în cadrul căreia vor fi prezentate proiecte în domeniul energiei. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare