Deputatul PSD de București Beatrice Tudor a susținut miercuri o declarație politică în plenul Camerei Deputaților în care atrage atenția asupra faptului că România trebuie să adopte măsuri pentru combaterea limbajului care instigă la ură, atât în mediul online, cât și în cel offline.
- “Este o legătură directă între calitatea democrației și calitatea limbajului public, iar cei care vor cu adevărat democrație se cunosc după vorbă”, a declarat deputata PSD.
Beatrice Tudor a adus în sprijinul spuselor sale concluziile Comisiei Europene a celei de-a patra evaluări a Codului de Conduită al UE în ceea ce privește combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online.
Potrivit acestui set de concluzii, companiile care gestionează cele mai populare rețele sociale, precum Facebook, au făcut progrese majore în eliminarea conținutului considerat a fi un discurs ilegal de incitare la ură: în prezent, companii din domeniul IT evaluează 89% din conținutul semnalat în decursul a 24 de ore, iar aproape trei sferturi (72%) din conținutul de incitare la ură este eliminat.
“În condițiile în care noi ne pregătim, în România, pentru un an cu două runde de alegeri, dintre care cele prezidențiale fiind de departe cele mai polarizante din punct de vedere al comunicării în spațiul public, trebuie să luăm foarte în serios acest set de concluzii al Comisiei Europene. Cred că este momentul să luăm acțiuni ferme pentru a combate limbajul care instigă la ură în mediul online. În primul și în primul rând, pentru că acest lucru va conduce la mai multă siguranță în mediul offline. Cine crede că spirala violenței generată de limbaj instigator la ură în spațiul electronic nu are efecte în viața reală, de zi cu zi, se înșală amarnic. Cine crede că temperatura socială nu se poate inflama până la nivelul la care să degenereze în violențe fizice, este cel puțin naiv. Experiența ultimilor ani, din România, dar și din întreaga lume, ne arată cât de fină este linia de la simple “înjurături” în postări electronice până la violențe grave în realitate”, a afirmat Beatrice Tudor în cadrul declarației sale politice.
Deputatul PSD de București le-a spus colegilor săi deputați și ce pot face aceștia pentru a combate limbajul care instigă la ură.
“Putem cu toții să condamnăm limbajul violent și instigator la ură pe care-l folosesc cei din bula noastră și-i putem izola pe cei care folosesc acest limbaj. Putem să facem apeluri, repetate, la decență în limbaj pe canalele noastre de comunicare electronică. Putem să fim atenți la ce și cum vorbim în comunicarea noastră politică. Putem să ne abținem să instigăm categorii sociale unele împotriva altora. Putem să transmitem semnale ferme, oficiale, prin instituțiile pe care le reprezentăm. Putem să construim o lume mai sigură pentru noi și pentru copiii noștri, dacă chiar ne dorim cu adevărat acest lucru”, a mai declarat Beatrice Tudor.