Un senator USR cere măsuri de urgență pentru salvarea clădirilor unde a funcționat prima şcoală de fete cu predare în limba română

Senatorul USR Vlad Alexandrescu cere Ministrului Culturii să declanșeze de urgență procedura de clasare ca monument istoric a ansamblului de clădiri în care a funcționat prima şcoală de fete cu predare în limba română – Institutul „Doamna Elisabeta Ştirbey”.

Starea de degradare a ansamblului arhitectonic, vechi de peste un secol, este deosebit de gravă. Ferestrele sunt toate sparte, acoperișul este distrus iar tencuiala se desprinde cu totul de pe pereți. Clădirile, aflate în stare avansată de degradare, sunt situate pe strada Justiției nr. 53 și nr. 55, sector 4, în zona protejată nr. 86, Antim, dar nu sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice.

  • ”Este necesară clasarea de urgență a ambelor clădiri din strada Justiției 53 și 55 ca făcând parte din același ansamblu al primei Școli de fete cu predare în limba română, de importanță excepțională pentru istoricul învățământului din București. Monumentele istorice, odată demolate, sunt pierdute pentru totdeauna. Ținând cont și de starea de degradare în care ansamblul se află în prezent, este necesar ca întreaga procedură de clasificare să se desfășoare rapid, astfel încât să prevenim atât degradarea pe mai departe a imobilelor cât și încercările de a le demola, ilegal”, consideră senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Asaltul asupra acestui ansamblu a început deja în toamna anului trecut, când trei clădiri parte din ansamblul istoric, aflate la nr. 57, au fost demolate ilegal, fără autorizație de demolare. Senatorul a cerut Inspectoratului de Stat în Construcții să desfășoare o anchetă asupra demolării clădirilor din Strada Justiției nr. 57 fără autorizație și să ia măsurile care se impun.

Demersul de clasare a imobilului care se află pe Strada Justiției dă acestuia o șansă de a fi protejat. Potrivit Normei metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, clădirea din Strada Justiției nr. 55 ar putea fi evaluată astfel:

  • vechime: clădirea realizată în 1895, „valoare medie”;

 

  • valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică: coerenţa stilistică și compozițională arhitectural-artistică, „valoare mare”;

 

  • raritate şi unicitate: aici a funcționat prima şcoală de fete cu predare în limba română – Institutul „Doamna Elisabeta Ştirbey”, „valoare mare”

 

  • valoarea memorial-simbolică: „valoare foarte mare”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare