Un bărbat care a semnat cu cerneală invizibilă un acord de plată încheiat cu un prieten care i-a împrumutat bani a fost obligat de justiţia chineză să returneze contravaloarea creditului 5 ani mai târziu, într-un caz care a declanşat un val de furie pe reţelele sociale chineze, transmite luni EFE, scrie Agerpres.
În 2018, datornicul, pe numele de familie Lin, i-a cerut prietenului său Lei să-i împrumute 120.000 yuani (16.400 euro). Prietenul a fost de acord şi, prin urmare, cei doi au semnat un document în care erau stipulate condiţiile în care Lin trebuia să restituie banii, potrivit cotidianului South China Morning Post, preluat de agenţia de presă spaniolă.
Doar că, spre stupoarea lui Lei, cerneala cu care Lin a semnat acordul a dispărut la nici o oră, transformând documentul într-o coală albă cu aceeaşi viteză cu care prietenul său începea să nege că ar fi semnat vreun acord.
Potrivit platformei chineze Feidian Videos, Lei l-a dat în judecată pe Lin, iar instanţa de judecată le-a cerut celor doi să ajungă la o înţelegere, însă Lin a refuzat în continuare să-şi plătească datoria.
După ce autorităţile l-au avertizat cu privire la consecinţele juridice ale comportamentului său, Lin a returnat în cele din urmă banii, în decembrie 2022, şi i-a cerut iertare prietenului înşelat.
Însă fapta a pus pe jar reţelele sociale chineze. Peste 11 milioane de oameni au vizionat un material video în care este relatată înşelăciunea cu cerneală simpatică.
”Un prieten care îţi împrumută 120.000 de yuani este mai valoros decât banii”, a scris un internaut.
sursa – AGERPRES