A ajuns în Europa primul val de praf saharian din 2023

Pentru prima dată în acest an, o cantitate importantă de praf din Sahara a fost detectată în Europa, iar aceste particule ar putea să ajungă în estul şi în centrul continentului nostru în următoarele zile, au anunţat marţi administratorii Serviciului european Copernicus de monitorizare a atmosferei, informează DPA, relatează Agerpres.

Prezenţa prafului saharian ar putea afecta sănătatea umană şi sectorul energetic, au adăugat oamenii de ştiinţă europeni. Alergiile, de exemplu, ar putea fi exacerbate. Particulele de praf prezente în atmosferă ar putea să afecteze, de asemenea, producţia de energie solară.

Potrivit previziunilor realizate de administratorii programului Copernicus, praful provine din Africa de Nord, a ajuns deja în Peninsula Iberică şi se îndreaptă spre Franţa.

„Efectul tipic este un cer roşu sau portocaliu, dar există şi potenţialul de a influenţa negativ calitatea aerului la nivelul solului, mai ales în Portugalia şi Spania”, a declarat unul dintre cercetătorii care participă la programul Copernicus, Mark Parrington.

Acest serviciu de monitorizare atmosferică este unul dintre elementele componente ale programului Copernicus. Printre alte funcţii, el furnizează date despre atmosferă, oceane, uscat, schimbări climatice, securitate şi energie, obţinute cu ajutorul unor imagini satelitare.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare