Premierul: Nu renunţăm la ordonanţa pe justiţie; modificările nu se fac în stradă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la Parlament, că nu va renunţa la ordonanţa privind modificarea legilor justiţiei, şi a adăugat că modificările la aceasta nu se fac din stradă.

„Nu vom renunţa la ordonanţă. Am văzut ieşiri în spaţiul public care au solicitat să renunţăm la această ordonanţă în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune, din dorinţa unora de a face acest lucru. (…)Argumentate, ele pot fi schimbate. Şi cred că dialogul este foarte important. Ştiu că o să mă întrebaţi de ce acum acest dialog, şi nu înainte. Eu cred că dialogul trebuie purtat înainte de ministrul de resort.

  • Prim-ministrul poartă acest dialog atunci când în spaţiul public apar nemulţumiri şi este nevoie de intervenţia primului ministru.

Dar sunt atâtea ministere; în fiecare minister cred că sunt probleme care trebuie rezolvate, şi acest lucruri trebuie foarte bine monitorizate, trebuie să aibă discuţii ministrul de resort. „, a declarat premierul la finalul BPN al PSD.

  • Viorica Dăncilă a adăugat că fiecare cetăţean al României trebuie să respecte legea şi trebuie să se încadreze în măsurile care ţin de justiţie.

Ea s-a referit astfel în mod punctual la protestele de stradă ale magistraţilor.

„De aceea am văzut în spaţiul public anumite manifestări care nu se încadrează în lege. Solicit organelor abilitate ca acolo unde nu s-au încadrat anumite acţiuni în lege să ia măsurile respective, pentru că în faţa legii suntem egali, de la preşedintele României, primul ministru, până la ultimul cetăţean din această ţară, cetăţeanul de rând din această ţară. Dacă cineva, dacă facem o justiţie selectivă şi unii au dreptul să încalce legea, iar ceilalţi nu au dreptul să încalce legea cred că acest lucru nu dă credibilitate, ci dimpotrivă. (…) Eu am văzut că au fost proteste, am văzut că şi din partea magistraţilor şi din partea cetăţenilor, ştiu că proteste au fost nu legate numai de justiţie. (…)

Am primit foarte multe mesaje care susţin această ordonanţă. Am văzut chiar astăzi o asociaţie a procurorilor, sau a magistraţilor, nu am fost foarte atentă, care susţine această ordonanţă.

  • Deci lucrurile sunt împărţite. Sunt o parte din cetăţeni care susţin acestă ordonanţă, sunt o parte care nu o susţin. Eu trebuie să văd adevărul şi să văd ce aduce pozitiv orice schimbare pe care o facem.

Nu cred că modificarea trebuie să o facem în stradă.”, a afirmat şeful guvernului.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare