„Analistul politic Cozmin Guşă scrie, pe Facebook, că reacţia Occidentului la alianţa Beijing-Moscova este una de „râsu-plânsu”, interzicerea aplicaţiei TikTok.
Iată textul:
„China schimbă tactica geopolitică în avantajul Rusiei. Americanii răspund în mod pompieristic și cu efect de bumerang.
Acum vreo zece zile chinezii au publicat un plan de pace pentru războiul ucrainean, despre care am aflat ulterior că era sinteza discuțiilor ruso-ucrainene din aprilie 2022, care-ar fi putut duce la pace dacă Victoria Nuland n-ar fi intervenit dur, cerându-i lui Zelenskiy să dinamiteze convorbirile și să continue războiul.
Acțiunea oficializată a Chinei, pe care diplomațiile occidentale au considerat-o un sprijin explicit pentru Rusia, a generat furtuna la Washington, și-așa am aflat de la directorul CIA că rușii vor primi armament de la chinezi, apoi de la directorul FBI că virusul COVID a scăpat din laboratorul de la Wuhan, sugerând intenția chinezilor de a infecta lumea. E inutil să mai zic că directorii menționați n-au adus nici o probă, practic sunt afirmații similare cu cele ale lui Zelenskiy, ce-a invocat un document rusesc inexistent în care se descria cum Moldova va intra sub conducerea rușilor. După analiza mea, americanii au fost surprinși de operațiunea chinezilor și acționează pompieristic, însă atacând China cu afirmații atât de grave și așezând-o militar de partea Rusiei, vor genera un efect invers, de descurajare a aliaților SUA. Care aliați europeni, ca să-și arate solidaritatea declarativă cu americanii, au luat decizia absurdă, de tip râsu-plânsu, să interzică folosirea aplicației chinezești Tik Tok pe telefoanele politicienilor și angajaților UE. În acest timp, la nivelul Franței și Germaniei se tace referitor la subiect, e clar că perspectiva operaționalizării alianței militare dintre Rusia și China pe câmpul războiului ucrainean e ceva ce l-a speriat și pe Macron, dar mai ales pe Scholz, ce se pregătește pentru convorbirile de mâine cu Biden, dar pe fondul unor mari proteste în Germania, unde i se cere să militeze pentru pace.
Nu o să vă fac aici demonstrația a ce înseamnă forța militară însumată de tip Rusia plus China, dar să n-aveți vreo îndoială că aceasta bate la scor azi capacitatea militară americană, chiar adiționând aici Franța, Marea Britanie și Germania, pentru că Turcia se numără deja în tabăra ruso-chineză. Aroganțelor declarative americane China le-a răspuns în mod efectiv ieri, cu întâlnirea Xi Jinping – Lukașenko de la Beijing. Multe s-or fi discutat acolo, și-o să le vedem efectele în curând, dar lumea a aflat că președintele Belarusului, cel mai fidel aliat al lui Putin, sprijină în mod oficial planul de pace al Chinei. Pentru cunoscători e limpede că Lukașenko, prin vizita și acordul său cu Xi, a amenajat de fapt vizita chinezului la Moscova, ce-a fost anunțată tot ieri de către Putin că se va petrece în următoarea perioadă. Putin l-a și șarjat amical pe Xi Jinping spunând că-l așteaptă să viziteze împreună cea mai lungă linie circulară de metrou din lume, care a fost inaugurată ieri la Moscova, detronând astfel linia similară din Beijing. Așa, ca-ntre prieteni politici ce-și permit să se înțepe glumind!
Cam astea sunt perspectivele geopolitice ale momentului, unele sumbre pentru lumea occidentală, înglodată prin proasta strategie americană în conflictul ucrainean, occidentul fiind deposedat astfel de inițiativă și de prestigiu diplomatic. În final vă relatez două evenimente recente, ce ne arată fundamentul șubred pe care stăm. Zilele trecute pe Zelenskiy l-a luat gura pe dinainte și a anunțat la o conferință că-i așteaptă pe militarii americani pe front, ca să moară așa cum mor și ucrainenii, deci vă puteți închipui efectul acestor vorbe în Congresul de la Washington, ele vor fi considerate a fi cel puțin șantaj ucrainean. A doua privește Moldova și capacitatea de a fi apărată de NATO, la recenta sa vizită la Chișinău Jens Stoltenberg i-a anunțat pe liderii moldoveni că viteza de reacție a NATO la un pericol extern iminent este de aproximativ două săptămâni. Știindu-se cu rușii transnistreni în coastă, și trupele aeropurtate rusești în dispozitiv de atac încă de săptămâna trecută, în plus cu ucrainenii ce insistă că vor permisiune de la Chișinău ca să atace Transnistria, moldovenii noștri e clar c-au priceput că sunt în bătaia vântului, și deocamdată rămân cu aplauzele cerute de Biden pentru Maia Sandu”.