Tăriceanu despre protestele magistraților: Trebuie să existe o minimă obligaţie de rezervă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, la Parlament, despre protestele magistraţilor, că trebuie să existe „o minimă obligaţie de rezervă” a procurorilor și judecătorilor.

Liderul ALDE a mai spus că Parlamentul este cel care legiferează, iar magistraţii sunt cei care pun în aplicare legile.

„Cred că trebuie să existe o minimă obligaţie de rezervă a magistraţilor, să convenim cu toţii asupra rolului în arhitectura constituţională al Parlamentului şi Justiţiei. Parlamentul e cel care legiferează şi cei care pun în aplicare legile şi respectă aplicarea lor sunt magistraţii. Poate câteodată sunt nemulţumiri. Unele sunt, după părerea mea, neîndreptăţite, altele legate de separaţia carierelor cred că sunt nemulţumiri care au fost spuse cu voce tare şi pe care le luăm în considerare”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului Politic Central al ALDE.

Mai multe proteste au loc în țară față de ordonanța care modifică legile justiției. În urma acestor manifestări, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că abrogarea integrală a OUG 7 pe legile justiției nu va exista, ci doar a articolul 54 privitor la separarea carierelor magistraților, soluție convenită cu reprezentanții CSM și asociațiile magistraților.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare