Proiect USR în sprijinul victimelor violenţei domestice

Victimele violenţei domestice ar putea beneficia de asistenţă juridică gratuită pe tot parcursul procesului, iar durata maximă a ordinului de protecţie ar putea fi extinsă la 1 an. USR a depus un proiect de lege în acest sens.

„Statistica din România este înfiorătoare! Aproape 500 de femei au fost ucise în ultimii 10 ani în urma violenţelor din familie. În primele 11 luni ale anului 2022 au fost instituite 11.891 de ordine de protecţie.

Sunt necesare legi mai dure pentru agresori, însă e la fel de important să protejăm mai bine victimele şi să le sprijinim să scape din coşmarul unei case în care loviturile şi abuzurile de orice fel definesc o zi obişnuită. De aceea, am depus acest proiect şi le mulţumesc, pe această cale, şi colegelor şi colegilor mei din celelalte partide, co-semnatari ai proiectului”, declară Monica Berescu, deputată USR de Iaşi şi co-iniţiatoare a legii.

Proiectul USR modifică Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (nr. 217/2003) astfel încât să fie instanţa de judecată să aibă posibilitatea ca ordinul de protecţie să fie instituit pe o perioadă de maximum 12 luni (faţă de 6 luni, cât este în prezent).

Totodată, proiectul repară o eroare din actuala lege, care oferă asistenţă juridică gratuită victimei doar la prima înfăţişare în instanţă. Concret, USR propune ca victima să beneficieze de asistenţă juridică gratuită pe toată durata procesului, inclusiv în apel.

„Este în vigoare deja legea pe care am iniţiat-o, ca victimele violenţei domestice să aibă dreptul la locuinţă socială sau de necesitate, dar nu este suficient. Astăzi, extindem asistenţa juridică pentru victime şi în apel şi dublăm durata maximă a ordinelor de protecţie. Întâlnirile deputatelor din ultimele luni, fie la micul dejun pentru deputate pe care îl găzduiesc lunar cu Ambasada Norvegiei, fie în grupul transpartinic iniţiat de Filia şi Ambasada Germaniei, coagulează o reţea de parlamentari care susţin drepturile femeilor, aşa că proiectul este co-semnat de parlamentari din toate partidele neextremiste”, precizează Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei de Tineret şi sport din Camera Deputaţilor şi co-iniţiatoare a legii.

„În fiecare an, zeci de mii de femei din România sunt victime ale violenţei. Unele dintre acestea au curaj să îşi înfrunte agresorii şi să îi denunţe, în timp ce multe rămân tăcute în propria dramă. De foarte multe ori, autorităţile statului asistă pasive la acest fenomen, motivând că nu au pârghiile legale pentru a se implica mai mult. Statisticile privind violenţa domestică sunt îngrijorătoare şi de aceea trebuie să gândim măsuri legislative care să protejeze şi să sprijine victimele, dar şi să îi împiedice pe agresori să recidiveze”, explică Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba şi co-iniţiator al legii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare