Regiuni din nordul Chinei se confruntă cu temperaturi record

Mai multe regiuni din nordul Chinei au înregistrat joi temperaturi ridicate care au doborât recordurile sezoniere, iar în oraşul Shahe termometrele au indicat valoarea de 31,8 grade Celsius, potrivit datelor oficiale anunţate de meteorologii din această ţară, informează Reuters, conform Agerpres.

Pe lângă Shahe, regiuni precum Gaoyi, Yongnian şi Handan, toate situate în provincia Hebei, au depăşit în acest an mai devreme ca oricând pragul de temperatură de 30 de grade Celsius, înregistrând totodată cele mai mari temperaturi pentru prima jumătate a lunii martie din istoria măsurătorilor meteorologice.

„Asistăm la o încălzire rapidă a Pământului, cu toate aceste temperaturi mari înregistrate astăzi”, a anunţat biroul naţional de meteorologie din China pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare Weibo.

Cel puţin 12 oraşe majore chineze au înregistrat în această săptămână temperaturi record pentru această perioadă a anului, iar în două oraşe din centrul ţării, Wuhan şi Zhengzhou, temperaturile măsurate au fost cu peste 10 grade Celsius peste valorile considerate normale pentru începutul lunii martie.

Luna trecută, anumite regiuni din sudul Chinei au raportat la rândul lor sosirea primăverii cu aproximativ 20 de zile mai devreme decât de obicei, potrivit Administraţiei Chineze de Meteorologie (CMA).

Autorităţile din China au avertizat că ţara lor este mai vulnerabilă în faţa schimbărilor climatice în raport cu alte state şi se aşteaptă ca episoadele de vreme severă să se înmulţească în anii care vor urma.

Un studiu internaţional publicat în 2023 a arătat că 16 dintre cele 20 de regiuni ale lumii care sunt cele mai expuse la riscuri asociate schimbărilor climatice se află în China.

Potrivit lui Zhang Xingying, un expert de la CMA, creşterea temperaturilor medii din China este aşteptată să fie semnificativ mai mare în raport cu nivelurile globale, iar temperaturile record ar urma „să devină o apariţie regulată”.

„Actualele evenimente de temperaturi extrem de ridicate, care se petreceau până acum o dată la 50 de ani, vor avea loc la fiecare 1-2 ani până la sfârşitul secolului al XXI-lea”, a declarat el pentru cotidianul National Business Daily.

În decembrie 2022, capitala chineză, Beijing, a introdus o serie de reglementări pentru a limita proiectele ce folosesc cantităţi mari de apă, după ce valurile de căldură şi seceta prelungită din vara anului trecut au dus la sincope ale alimentării cu apă şi cu energie.

Noile reglementări au mărit sancţiunile ce privesc risipa de apă, potrivit cotidianului Beijing Daily.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare