Un elev recent transferat la şcoala gimnazială din comuna dâmboviţeană Valea Voievozilor învaţă singur în şcoală de câteva zile, după ce părinţii celorlalţi elevi au refuzat să îi trimită pe copii la ore de frica acestuia, scrie Agerpres.
Copilul de clasa a III-a a fost recent transferat de la Şcoala Coresi din Târgovişte, după ce părinţii elevilor de acolo au protestat timp de mai multe zile, susţinând că elevul este agresiv atât cu ceilalţi copii din şcoală, cât şi cu cadrele didactice. Acum şi părinţii elevilor de la şcoala din satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad, protestează şi spun că le e frică să îşi trimită copiii la ore.
În cursul zilei de joi a avut loc o discuţie între reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), ai şcolii şi ai părinţilor.
„Am prezentat părinţilor prezenţi la întâlnire, în prezenţa directorului unităţii de învăţământ şi a unui cadru didactic, reprezentanţii părinţilor şi reprezentantul domnului primar din comuna Răzvad, am prezentat planul de măsuri şi i-am asigurat de colaborarea tuturor factorilor în vederea asigurării unui climat care să fie sigur pentru toţi, să asigure dreptul la educaţie al tuturor copiilor”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general al IŞJ Dâmboviţa, Ileana Nicolaescu.
În ultimele trei zile, la şcoală nu a venit decât copilul acuzat că este agresiv.
„Da, nu au fost prezenţi la şcoală (elevii, n.r.), însă astăzi lucrau la un proiect, câţiva copii, pentru că au proiect european într-un program Erasmus cu trei ţări partenere şi erau într-o sală de clasă. Copilul era la şcoală. Da, în ultimele trei zile nu au fost”, a adăugat inspectorul şcolar general Ileana Nicolaescu.
Aceasta a spus că au fost luate unele măsuri, s-a suplimentat de la o jumătate de normă la o normă întreagă postul de consilier şcolar şi s-a creat un post de profesor itinerant sau de sprijin care va sta în unitatea de învăţământ.
„Copilul, să ştiţi, colaborează şi lucrează, a stat cele patru ore la şcoală. Astăzi, când am fost, desfăşura activitate specifică, singur în clasă. Altă măsură este consilierea individuală după program, părinţii au acceptat consiliere, pentru că are nevoie copilul de consiliere, el întreabă de colegii lui şi este normal să întrebe, şi programul remedial, cum v-am explicat, consiliere, dacă este cazul, sprijin şi intervenţie în permanenţă şi un inspector din cadrul Inspectoratului Şcolar, de profesie învăţător la bază, care monitorizează împreună cu inspectorul de sector şi întreaga echipă de la management integrarea copilului”, a afirmat Ileana Nicolaescu.
Întrebată dacă în urma discuţiilor de joi, părinţii din Valea Voievozilor au decis să îşi retrimită copiii la şcoală, Ileana Nicolaescu nu a dat un răspuns, susţinând că părinţii au fost probabil influenţaţi de social media şi mass media şi nu ştie ce anume i-a făcut să înţeleagă că e un copil violent.
„Pe dânşii îi veţi întreba. Noi am încheiat dialogul în cele mai bune condiţii şi credem că o comunicare mai eficientă. Dânşii probabil că sunt, vedeţi dumneavoastră, influenţa social media, mass media, nu ştiu ce anume i-a făcut să înţeleagă că este un copil cu potenţial violent. Nu este. Lucrurile nu stau chiar aşa. Este un copil, probabil că învăţătorul de la clasă ne va spune după ceva timp, cu deficit de atenţie sau ştiu eu ce alte tulburări poate să aibă. Rapoartele pe care doamnele învăţătoare în clasele în care a fost înscris acest copil certifică: el a avut calificative de foarte bine şi un bine”, a mai spus inspectorul şcolar general Ileana Nicolaescu.
Ea a adăugat că părinţii copilului nu au fost prezenţi joi la întâlnirea de la Valea Voievozilor.
„Nu au fost invitaţi părinţii copilului, întâlnirea a fost organizată de conducerea Şcolii Gimnaziale Răzvad, noi am fost invitaţi”, a susţinut Ileana Nicolaescu.
Copilul în cauză a fost transferat iniţial de la Şcoala Alexandru Brătescu Voineşti Târgovişte la Şcoala Coresi din Târgovişte, iar acum la şcoala din Valea Voievozilor. Reprezentanţii şcolilor de unde a fost transferat au acuzat că este un copil agresiv.
În timpul protestelor de la Şcoala Coresi, părinţii prezentau imagini apărute pe facebook cu mai multe ghivece sparte, susţinând că incidentul a fost provocat de copilul de nouă ani.
„Nu am avut timpul fizic să văd imaginile de pe camere, am văzut şi eu nişte fotografii cu ghivece sparte, dar nu ştiu exact, doamna director (a Şcolii Coresi, n.r.) este în concediu medical, nu am discutat cu dumneaei despre ghivece, cine le-a spart, s-au alergat acolo, supravegherea elevilor în timpul pauzei se face potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolii, de către profesorul de serviciu”, a spus inspectorul şcolar general Ileana Nicolaescu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal.
În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.