Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că statul român ar putea lua exemplul Belgiei, care taxează magazinele pentru fiecare casă self-service instalată. Ipoteza ministrului vine în contextul în care Auchan a anunțat că va elimina casierii și îi va înlocui cu case de marcat self-service, până în 2025, scrie r3media.ro.
Astfel, instalarea unei case rapide ar putea aduce lunar, la stat, aproximativ 1.200 de lei, iar pentru clienții care preferă să își scaneze singuri alimentele ar putea fi introduse reduceri în magazin.
Propunerea prevede și ca la aceste case rapide să existe asistență umană, care să ajute clienții care întâmpină probleme.
„În primul rand trebuie sa discutam de oameni și ce vor face cei care vor rămâne fără serviciu în acest caz. Mai presus de taxe sunt oamenii și de oameni trebuie sa ne ocupam și dacă vorbim de oameni, eu cred ca trebuie sa existe posibilitatea dubla, adică sa fie și casele self-pay dar si casele cu angajați, pentru ca vorbim și de vârstnici, persoane care nu se pricep (să-și scaneze produsele) si nu se descurcă.”, spune Marius Budăi despre controversa Auchan.
Întrebat despre o taxă pe robot, Budăi a răspuns: „Putem gândi si o astfel de taxa, avem exemplul Belgiei in care s-a aplicat la nivel local. Putem găsi formule si modalități”. O altă variantă este ca magazinele care renunță la casieri și își pun clienții să-și scaneze singuri produsele pe care le-au cumpărat, să ofere o reducere de preț. „Deciziile le luam împreună cu partenerii sociali, dar eu personal m-am gândit, pentru ca atunci când mergem singuri facem treaba unui casier”, a explicat acesta, scrie Național.
Reamintim că partidul AUR s-a manifestat vehement împotriva eliminării casierilor, îndemnând la boicotul magazinelor care fac acest lucru.
O poziție asemănătoare a avut și cunoscutul realizator tv, Dan Negru.