Ana Loredana Predescu (PUSL): Am participat la semnarea unui nou acord politic care vine în continuarea celor semnate anul trecut între PSD și PUSL

Deputatul Ana Loredana Predescu (PUSL) afirmă că a participat la semnarea unui nou acord politic care vine în continuarea celor semnate anul trecut între PSD și PUSL. Ne-am concentrat asupra proiectelor concrete pentru familii și tineri, dar și pentru creșterea natalității, având în vedere că unul din cosemnatari este ministrul Gabriela Firea, care ne-a anunțat că a fost promovat și aprobat la nivelul Guvernului un ajutor financiar în valoare de 15.000 de lei pentru cuplurile sau femeile singure care suferă de infertilitate, spune ea. 
  • ”De regulă când este vorba de proiecte destinate familiilor și rezolvării inechităților din societate, în raport cu statul mai ales, doamnele sunt primele care se coalizează.

Am participat astăzi la semnarea unui nou acord politic care vine în continuarea celor semnate anul trecut între PSD și PUSL.

  • Ne-am concentrat asupra proiectelor concrete pentru familii și tineri, dar și pentru creșterea natalității, având în vedere că unul din cosemnatari este ministrul Gabriela Firea, care ne-a anunțat că a fost promovat și aprobat la nivelul Guvernului un ajutor financiar în valoare de 15.000 de lei pentru cuplurile sau femeile singure care suferă de infertilitate. Sunt deja peste 12.000 de solicitări transmise și circa 1.000 de contracte transmise pentru a fi semnate de către beneficiari.

Egalitatea de tratament în relația stat- Cetățean, prin faptul că organul fiscal urmează să fie sancționat și/sau amendat în același fel cu contribuabilul, atunci când nu-și respectă obligațiile sau întârzie în îndeplinirea lor în raport cu acesta.

Legea tratamentului egal pentru Stat și Cetățean, referitor la creanțe;
Respectarea dreptului de proprietate prin restituirea contribuțiilor individuale plătite de asigurații sistemului public de pensii în situațiile în care:
– Nu îndeplinesc condiția de stagiu minim de cotizare la îndeplinirea vârstei standard de pensionare, situație în care nu pot beneficia de pensie;
– Au decedat înaintea vârstei de pensionare iar urmașii acestora nu sunt eligibili pentru a solicita pensia de urmaș;
Legea de modificare a sistemului de pensii.
  • M-am bucurat să le am, astăzi, alături pe două dintre colegele mele, Gratiela Gavrilescu, deputat și președinte al Forului de Conducere Colegială PUSL și Doina Pârcălabu, secretar de stat.

Regret, totodată, faptul că Steluța Cătăniciu, deputat PUSL care a lucrat la elaborarea proiectelor alături de noi, nu a putut fi prezentă !”, afirmă deputatul PUSL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare