O maşină a intrat în Memorialul Holocaustului din Berlin

O maşină a intrat la primele ore ale dimineţii de marţi într-un bloc de beton de la Memorialul Holocaustului din Berlin şi l-a avariat, a anunţat poliţia, potrivit DPA, notează Agerpres.

Conform poliţiei, trei bărbaţi au fugit de forţele de ordine cu maşina de la locul incidentului produs la Memorialul Evreilor Ucişi în Europa, din apropiere de Poarta Brandenburg, în jurul orei locale 03.30.

Suspecţii au ieşit apoi de pe şosea, au abandonat maşina şi au încercat să scape pe jos, dar au fost imediat arestaţi de poliţie.

În fotografii publicate de ziarul local Berliner Zeitung se văd maşina avariată şi blocul de beton distrus.

sursa -AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare