Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în timpul unei vizite oficiale făcute în Statul Qatar, că războiul de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei are impact asupra securităţii şi stabilităţii Europei şi Orientului Mijlociu. ”Comunitatea euroatlantică rămâne determinată în sprijinul pentru Ucraina”, a arătat el.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a făcut, în perioada 12-14 martie, o vizită oficială în Statul Qatar, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministrului de stat pentru apărare al statului Qatar, dr. Khalid bin Mohamed Al Attiyah.
”Pe timpul întrevederii, cei doi oficiali au avut o discuţie substanţială privind stadiul şi perspectivele de cooperare în domeniul apărării, inclusiv colaborarea statului Qatar cu Alianţa Nord-Atlantică. Ăn context bilateral, au fost abordate perspectivele de dezvoltare a cooperării în domeniul instruirii în comun, schimbului de informaţii şi dezvoltarea de noi tehnologii pentru apărare”, arată MApN, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Conform sursei citate, cei doi oficiali au avut un schimb consistent de opinii pe marginea situaţiei de securitate internaţională, cu provocări fără precedent la adresa arhitecturii de securitate euro-atlantice şi globale. Ministrul român al apărării a arătat că războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina are impact atât asupra securităţii şi stabilităţii Europei, cât şi a Orientului Mijlociu. În context, a evidenţiat măsurile pe care ţara noastră le-a întreprins pentru gestionarea consecinţelor acestuia, exemplificând prin sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni sau pe linia facilitării exportului de grâne din Ucraina.
De asemenea, oficialul român a apreciat rolul pe care Qatarul şi l-a asumat în cadrul unor procese importante de soluţionare a conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa.
Cei doi oficiali au reiterat angajamentul de continuare a dialogului politico-militar şi au evidenţiat importanţa unui cadru juridic bilateral de cooperare în domeniul apărării, care să permită dezvoltarea de proiecte consistente viitoare.
În marja întrevederilor oficiale, delegaţia română a participat la prezentarea capabilităţilor militare din cadrul Academiei de Securitate Naţională a Statului Qatar, ale Centrului de Instruire Întrunită pentru Luptă şi ale Centrului Forţelor pentru Operaţii Speciale.