Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la Palatul Cotroceni, că va retrimite Parlamentului spre reexaminare legea bugetului de stat pe anul 2019, argumentând că Parlamentul are ocazia, dar în primul rând responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, astfel încât bugetul chiar să fie unul pentu dezvoltarea României.
„Decizia de astăzi a Curții Constituționale cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral şi prost, dar şi neconstituţional. După cum aţi aflat, Curtea a hotărât că una dintre legile pe care le-am contestat, se numește Legea plafoanelor, a fost adoptată de majoritatea pesedistă cu încălcarea tuturor normelor constituționale. În ceea ce privește legea bugetului de stat, nu voi comenta decizia Curții, dar dincolo de aspectele de constituționalitate, bugetul rămâne unul bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are, croit greșit, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul rușinii naţionale!”, a declarant Iohannis, într-o conferinţă de presă.
Potivit acestuia, “este cel mai slab guvern din istoria postdecembristă, un guvern pesedist al imposturii și incompetenței, care a creat un buget pe măsura sa.”
“Bugetul pe anul 2019 este construit pe un scenariu fantezist, fără garanții privind punerea în aplicare, fapt confirmat de instituțiile europene și de alte instituții internaționale. Este un buget care pune în discuție respectarea tratatelor internaționale la care România este parte, dar, din nefericire, și a legislației în domeniu.Bugetul pentru acest an, bugetul prezentat de PSD în acest an și votat de majoritatea pesedistă, a fost gândit pentru a servi în principal intereselor politice ale unui grup restrâns. (…)
În timp ce bugetul prevede o creștere enormă a sumelor alocate partidelor, sume de care, bineînțeles, PSD beneficiază cel mai mult, ni se spune cu cinism, de către PSD, că nu se găsesc bani pentru a mări la timp alocațiile copiilor. Guvernul este disperat să facă rost de bani și inventează măsuri care sfidează nu numai logica economică, ci și bunul simț”, a afirmat preşedintele.
- El a adăugat că “faptul că apar peste noapte inițiative precum Ordonanța lăcomiei sau, mai nou, intenția disperată a PSD de a pune mâna pe rezerva de aur a României arată că nici măcar PSD nu are încredere că bugetul lor poate fi realizat”.
“Şi, de aceea, se caută noi și noi soluții extreme pentru a face rost de bani. Cine va deconta nota pentru dezastrul propus de PSD în economie? Din păcate, răspunsul este simplu: cetățenii și mediul privat. Prețuri în creștere, taxe și impozite suplimentare, aceasta este oferta generoasă a PSD. (…) Principalul vinovat pentru că România nu s-a dezvoltat mai mult în ultimii ani este PSD! Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limitate și nu voi ezita nicio clipă să contest orice măsură care afectează cetățenii români, buna funcționare a statului și economia de piață. (…) În realitate, Bugetul pesedist prevede o reducere semnificativă a cheltuielilor pentru investiții din bugetele locale.
Se prevede o sumă de 1,2%. Este cea mai scăzută valoare a ponderii în PIB din ultimii 10 ani, iar investițiile anunțate pentru 2019 sunt cu un miliard mai mici față de cele din 2018. Acesta este marele buget de investiții, care taie un miliard! (…) Am afirmat și repet, guvernarea PSD a eșuat!
Dacă PSD nu e în stare să guverneze pentru cetățean, atunci să plece de la guvernare și să lase pe alții care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru toate aceste întârzieri ale bugetului.
Având în vedere toate acestea, voi retrimite Parlamentului, pentru corectură și îmbunătățire, Legea Bugetului pentru 2019.
Mesajul este simplu: faceți un buget sănătos pentru România!
Parlamentul are ocazia, dar, în primul rând, responsabilitatea, să facă rapid corecțiile necesare, astfel încât bugetul chiar să fie unul pentru dezvoltarea României”, a anunţat Iohannis.