Joe Biden afirmă că, până în prezent, China nu a livrat arme Rusiei

Preşedintele american Joe Biden a afirmat vineri, la Ottawa, că, până în prezent, China „nu a livrat” arme Rusiei, în pofida temerilor exprimate de occidentali pe această temă, scrie AFP, scrie Agerpres.

„Sunt trei luni de când aud că China va furniza Rusiei arme importante (…) Nu înseamnă că nu o vor face, dar încă nu au făcut-o”, a declarat preşedintele american în cursul unei vizite în Canada.

„Nu desconsider China. Nu desconsider Rusia”, a adăugat el, apreciind că informaţiile despre apropierea dintre Beijing şi Moscova probabil au fost „exagerate”.

În schimb, Joe Biden a insistat asupra legăturilor întărite dintre occidentali. „Dacă s-a întâmplat ceva, este că Occidentul şi-a strâns legăturile considerabil”, a estimat Joe Biden, vorbind despre o coaliţie „unită”.

Cu prilejul unei vizite a preşedintelui chinez Xi Jinping la Moscova săptămâna aceasta, ruşii şi chinezii, la rândul lor, au salutat intrarea într-o „nouă eră” a „relaţiei lor speciale”.

Dacă liderul chinez a promis sprijinul său moral şi un colac de salvare comercial, el s-a abţinut, însă, de la furnizarea de arme soldaţilor ruşi angajaţi în Ucraina, ceea ce ar fi putut duce la sancţiuni occidentale împotriva ţării sale.

De asemenea, nu a existat niciun angajament pe termen lung de a cumpăra cantităţi mari de gaz rusesc, ale căror exporturi către Europa s-au prăbuşit, lăsând o gaură în finanţele Rusiei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare