Autorităţile din Coreea de Sud intenţionează să înceapă emiterea, în a doua jumătate a anului 2024, a actelor de identitate care vor fi stocate sub forma unui fişier pe telefonul mobil şi care vor avea aceeaşi valabilitate ca documentul în format fizic, potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Interne de la Seul, citate de agenţia Yonhap, preluată de EFE, potrivit Agerpres.
Ministerul a redactat deja un proiect de revizuire a Legii privind înregistrarea rezidenţilor pentru a permite emiterea acestor documente pentru telefon, în contextul în care în Coreea de Sud (unde banii fizici sunt deja foarte rar folosiţi) se încearcă tot mai mult să se renunţe la portofele, au explicat aceleaşi surse.
Se aşteaptă ca reforma cadrului legislativ să treacă fără probleme în Adunarea Naţională (Parlamentul) şi să fie posibilă începerea emiterii acestor documente electronice utilizabile de pe telefonul mobil începând cu luna iunie a anului viitor.
Potrivit oficialilor, aceste documente pentru telefon criptează informaţia conţinută în documentul fizic şi, prin urmare, vor trebui să fie eliberate din nou dacă, de exemplu, documentul de plastic este pierdut sau trebuie reînnoit.
De fapt, Ministerul de Interne sud-coreean a eliberat anumite documente pentru telefon încă de anul trecut, notează EFE.
Pe de o parte, este deja posibilă obţinerea unui permis de conducere în format pentru telefon şi există, de asemenea, un document de identitate, dar acesta este utilizat doar pentru a verifica posesorul în locuri precum aeroporturi sau unităţi care vând sau servesc alcool, fiind excluse alte domenii precum, de exemplu, cel financiar.
sursa – AGERPRES