Fostul ministru Eugen Teodorovici scrie într-un editorial în „Puterea”, postat şi pe Facebook, cu referire la protestul fermierilor români de săptămâna trecută, că aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de „impotenţa profesională” a ministrului Daea, în cazul căruia ar fi necesară demiterea deoarece „demisia presupune să ai onoare”.
Teodorovici întreabă cine a decis, la nivel european “liberalizarea comerțului” cu Ucraina, adică eliminarea cotelor și a taxelor de import la produsele ucrainene şi spune că „Guvernul României, prin ministrul agriculturii, cel care trebuia să-și “rupă” cămașa de pe el pentru a-i sprijini pe fermierii români, atât în cadrul coaliției de guvernare, dar și în discuțiile cu instituțiile europene, este cel care a trădat, în mod direct, interesele acestora și indirect pe cele ale societății românești”.
Iată textul:
„Daea este prea mic și ouăle sunt prea importante, să nu le stricam pe el
Asta au spus, printre altele, fermierii români care s-au încumetat să-și ia inima în dinți și să-și arate nemulțumirea față de impotența profesională a ministrului agriculturii, cel cu talent actoricesc, specific “Epocii de aur”.
Vineri, 7 Aprilie, s-a încercat o acțiune similară celor din unele state europene, prin care agricultorii români au dorit să tragă un semnal puternic asupra riscului iminent de falimentare atât a sectorului vegetal din România, dar și al celorlalte componente ale domeniului agricol.
Acțiunea de protest a fermierilor români, cea mai mare de la momentul formării coaliției de “compromis national”, a avut parte de tot “sprijinul” autorităților. S-a încercat limitarea, cât mai mult posibil, a desfășurării acțiunilor de protest din București doar la sediul Reprezentanței Comisiei Europene și anemic în fața “bârlogului” lui Petre Daea. Nu la Guvern sau în fața sediilor partidelor de guvernământ, acolo unde se iau deciziile greșite și cu efecte negative pentru societatea românească, efecte greu de cuantificat.
Impactul mediatic al strigătului disperat al agricultorilor a fost și acesta redus prin preluarea firavă a acțiunilor de protest de către marile televiziuni/trusturi de presă (de, cine plătește … comandă și muzica!). Mai mult, Petre Daea s-a asigurat, prin câțiva interpuși prezenți printre fermierii români, ca toată nemulțumirea, TOTAL justificată a protestatarilor, să fie îndreptată către Comisia Europeană și celelalte instituții europene și nu către politicieni, cei au TRĂDAT, încă odată, interesele cetățenilor români și ale României.
Pentru cei care, încă, nu s-au convins că problemele noastre vin de la cei care ne conduc și nu (încă) de la cei din structurile europene, voi reda câteva argumente în acest sens. În primul rând, nu trebuie să uităm că TOATE deciziile “europene” se pot aplica DOAR dacă statele membre ale UE le acceptă. Puține sunt situațiile când majoritatea este cea care decide, dar chiar și în astfel de situații, dacă esti isteț (nu este cazul politicienilor actuali), poți condiționa deciziile europene de interesul tău național, atunci când acestea se iau în unanimitate.
Cum s-a ajuns la această situație? De ce sunt în prag de faliment fermierii români (atenție, în aceeași situație se află toți cei care desfășoară activități în sectorul agricol!)? Cine a decis, la nivel european “liberalizarea comerțului” cu Ucraina, adică eliminarea cotelor și a taxelor de import la produsele ucrainene? Nu se știa că prețurile mici la produsele ucrainene sunt rezultatul nerespectării condițiilor de mediu, fito-sanitare și de siguranță alimentară impuse de UE? Nu era evident că acestea vor invada spațiul european și vor afecta grav (poate chiar iremediabil), în special, producătorii români (afectați sunt toți producătorii europeni, dar nouă TREBUIE să ne pese în primul rând de producatorii autohtoni!)?
Sunt întrebări la care ministrul agriculturii ar trebui să răspundă cu subiect și predicat. Pentru că Petre Daea ar fi trebuit să se gândească și să se asigure că producătorii români nu vor fi afectați sau, în cel mai rău caz, să fie despăgubiți pentru pierderile suferite. Culmea este că exact Guvernul României, prin ministrul agriculturii, cel care trebuia să-și “rupă” cămașa de pe el pentru a-i sprijini pe fermierii români, atât în cadrul coaliției de guvernare, dar și în discuțiile cu instituțiile europene, este cel care a trădat, în mod direct, interesele acestora și indirect pe cele ale societății românești.
Nepăsarea și batjocura față de români s-a concretizat atunci când România a cedat în fața unor grupuri de interese și a “închis ochii” la propunerile acestora venite prin vocile oficialilor de la Bruxelles, prin acceptarea prevederilor Regulamentului (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului, din 30 mai 2022! Prin acest Regulament s-au aprobat măsurile de liberalizare a comerțului pentru produsele ucrainene.
Aceste măsuri au vizat:
eliminarea integrală a taxelor la import (taxe vamale) la importul de produse industriale;
suspendarea aplicării sistemului prețurilor de intrare pentru fructe și legume;
suspendarea contingentelor tarifare și eliminarea totală a taxelor la import;
eliminarea taxelor antidumping la importurile originare din Ucraina etc.
De ce toate acestea? De ce nu au fost consultări publice în România, în special cu cei care urmau să fie afectați de aceste decizii? De ce punem mereu interesul altora înaintea dreptului constituțional și moral al propriilor cetățeni?
Acest caz este similar cu cel al Regulamentului pe energie cu privire la “taxa de solidaritate”, care ar fi trebuit să fie aplicat tuturor companiilor cu activități în zona de petrol, gaze, cărbuni etc. În ambele cazuri (regulamentul pe “energie” și cel cu “liberalizarea comerțului” pentru produsele ucrainene), s-a procedat identic, “noaptea ca hoții”, fără o consultare publică și în total dispreț față de români. Miniștrii responsabili sunt Virgil Popescu, ministrul energiei și, respectiv, Petre Daea, ministrul agriculturii, secondați, în actele lor de trădare a intereselor producătorilor și consumatorilor români, de ministrul finanțelor, Adrian Câciu, prin nivelul incredibil de ridicat de incompetență (acesta este cel care a girat, avizând favorabil ambele acte normative europene!).
Am să le indic guvernanților (dar și fermierilor pentru a o susține), așa cum am facut întotdeauna, o primă #SOLUȚIE necesară pentru a îndrepta răul cauzat fermierilor:
Plata diferenței dintre prețul pe tona de cereale (grâu, porumb etc.) de la momentul începerii războiului din Ucraina (24.02.2022) și cel de azi (sau de la momentul vânzării cerealelor), diferența putând fi atât în numerar, cât și în instrumente financiare pe care fermierii să le poată folosi în piață (pentru nevoile curente, asigurarea “inputurilor” necesare actualelor sau viitoarelor culturi, pentru garantarea finanțărilor bancare, pentru plata obligațiilor fiscale față de bugetul de stat etc. Temeiul legal poate și TREBUIE creat URGENT printr-o ordonanță de urgență a guvernului, chiar în această saptămână, “Săptămâna Mare”, pentru ca fermierii să se bucure, pe cât posibil, de sărbătorile Pascale
Această propunere este singura care poate opri imediat efectele negative ale Regulamentului european asupra fermierilor români. Trebuie avut în vedere faptul că după data de valabilitate a acestuia, 5 Iunie 2023, există anumite prevederi care vor produce în continuare efecte asupra pieței europene de cereale și nu numai
Pentru a evita munca în zadar, dar și pentru a avea o strategie clară, cu viziune, politici publice adecvate și, implicit, cu ajutor real și substanțial pentru sectorul agricol, agricultorii români, dar și cei care ar trebui să fie preocupați de balanța comercială a României, al care-i deficit este substanțial creat de importul de produse agro-alimentare, ar trebui să identifice principalul “dăunător” al sectorului agricol și să-l “combată”. Cel mai simplu ar fi … demiterea pentru că demisia presupune … ONOARE!”.