Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Maramureş au identificat două persoane, bănuite de comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, ambele în formă continuată.
În urma investigațiilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au constatat că doi bărbaţi, în vârstă de 34, respectiv 38 de ani, ar fi înşelat, în cursul lunii ianuarie, mai multe persoane, oferindu-le în schimbul unor telefoane mobile achiziţionate de pe un site de comerț 900 de euro falşi.
La finalul lunii ianuarie, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unuia dintre cei doi, care ulterior a fost arestat preventiv. Tot atunci, poliţiştii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, au efectuat două percheziţii, una domiciliară şi una auto, în urma cărora au fost ridicate bunuri ce au legătură în cauză.
În urma extinderii cercetărilor, pe 14 martie, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe cel de-al doilea bărbat, urmând ca astăzi să fie prezentat procurorului cu propunere de arestare preventivă.