George Niculescu anunţă o analiză privind funcţionarea ANRE

George Niculescu, desemnat miercuri de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că va face o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.

„În primul rând o să facem o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei, dacă sunt lucruri care în urma analizei trebuie corectate, le vom corecta, împreună cu toată echipa. În primul rând, rolul ANRE-ului este de a fi un arbitru în piaţa de energie, cu siguranţă că această analiză pe care o voi face va scoate în vedere şi ce avem de făcut pe viitor pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Rolul va fi unul proactiv, mai degrabă de a preîntâmpina astfel de situaţii, decât de a le remedia”, a declarat Niculescu, la finalul şedinţei plenului reunit al Parlamentului.

Întrebat cu privire la acuzaţiile referitoare la pasivitatea vechii conduceri, el a arătat „în acea perioadă acuzaţii s-au făcut din toate părţile, atât în ceea ce priveşte activitatea Autorităţii, cât şi în ceea ce priveşte activitatea ministerului”, adăugând că nu doreşte să facă niciun fel de declaraţii cu privire la perioada care a trecut.

Referindu-se la acuzaţiile la adresa sa, conform cărora ar fi acţionar la mai multe firme, Niculescu a precizat că acţiunile pe care le deţine la „anumite companii sunt trecute în declaraţia de avere într-un mod cât se poate de transparent”.

„Ştim foarte bine că funcţia de preşedinte ANRE este incompatibilă cu deţinerea de acţiuni la companii care activează în Ministerul Energiei, iar eu nu mă voi afla în niciun fel de situaţii de incompatibilitate. Până la publicarea în Monitorul Oficial acţiunile pe care le deţin la companii din domeniul energiei le voi vinde, în aşa fel încât să evit orice fel de situaţie de incompatibilitate. Astăzi sunt candidat la funcţia de preşedinte şi secretar de stat la Ministerul Energiei, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nu voi deţine, conform legii, niciun fel de acţiuni la companii din energie”, a susţinut acesta.

Întrebat dacă relaţia pe care o are cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, l-a adus în această funcţie, Niculescu a arătat că „au fost mai mulţi colegi care au făcut-o”. „Am lucrat şi în continuare încă sunt secretar de stat la Ministerul Energiei, lucrez cu domnul Virgil Popescu de doi ani şi o lună, avem o relaţie bună, cum am cu toţi colegii mei din PNL”, a adăugat el.

Potrivit lui George Niculescu, „piaţa de energie trebuie să-şi revină”.

„Îmi doresc să văd preţuri cât mai aproape de preţurile anului 2019, înainte de de criză, când aveam un preţ de referinţă mult mai mic decât cel pe care îl înregistrăm acum. (…) Îmi doresc să aduc un plus de transparenţă acestei instituţii, să întoarcem instituţia sau să o centrăm mai mult spre nevoile consumatorilor. Sunt lucruri care se vor schimba în cadrul instituţiei”, a susţinut preşedintele numit al ANRE.

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, miercuri, numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Niculescu a primit 256 de voturi „pentru” şi 24 „împotrivă”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare