Un elev va sta 60 de zile sub control judiciar după ce și-a amenințat profesorul cu un cuțit

Un elev în vârstă de 15 ani a ameninţat cu un cuţit un profesor în sala de sport a unităţii şcolare și va fi cercetat sub control judiciar, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, conform Agerpres.

„Faţă de minor s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Fapta s-a produs miercuri şi a fost sesizată la 112 de un profesor în vârstă de 42 ani care a încercat să aplaneze conflictul spontan dintre colegul său şi elev.

„Poliţiştii au stabilit faptul că un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înţepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi condus la sediu pentru audieri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară care au luat măsura reţinerii elevului pentru 24 ore, iar joi procurorul de caz a decis cercetarea sub control judiciar.

Minorul este acuzat de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi, respectiv, ameninţare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare