MAE: 22 de români şi 4 membri de familie – înregistraţi sau contactaţi de Ambasada de la Addis Abeba pentru evacuare

Ministerul Afacerilor Externe informează duminică seara, în contextul evoluţiilor legate de situaţia de securitate din Sudan, că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Addis Abeba îşi înregistraseră prezenţa şi/sau au fost contactaţi de misiunea diplomatică română în vederea evacuării 22 de cetăţeni români şi patru membri de familie, cetăţeni sudanezi.

„MAE precizează că, în contextul evoluţiilor legate de situaţia de securitate din Sudan, task-force-ul interinstituţional pentru gestionarea situaţiei, activat din dispoziţia ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, începând cu data de 16 aprilie 2023, şi-a continuat activitatea pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Sudanului, în vederea evacuării în condiţii de siguranţă a acelora care au solicitat-o. Încă de la momentul activării task force-ului interinstituţional au fost efectuate, prin misiunile diplomatice române implicate şi partenerii instituţionali, numeroase demersuri pentru identificarea şi contactarea cetăţenilor români şi a membrilor acestora de familie aflaţi în Sudan, precum şi stabilirea unor modalităţi optime de evacuare”, se arată într-un comunicat de presă.

Sursa citată reaminteşte că activitatea Ambasadei României la Khartoum a fost suspendată în anul 2021, iar serviciile de asistenţă şi protecţie consulară pentru cetăţenii români din Sudan sunt asigurate de Ambasada României la Addis Abeba (Republica Federală Democratică a Etiopiei).

Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate, începând cu data 17 aprilie 2023 a fost ridicată alerta de călătorie pentru Sudan la nivelul 8 din 9 (manifestaţi atenţie deosebită).

„Task-force-ul interinstituţional îşi continuă activitatea în regim 24 h/7 zile, monitorizează evoluţiile din zonă şi menţine legătura cu cetăţenii români din Sudan şi cu celelalte state membre UE, în vederea evacuării cetăţenilor români şi membrilor acestora de familie care şi-au exprimat dorinţa de a fi repatriaţi. MAE recomandă ferm tuturor cetăţenilor români care se află pe teritoriul Sudanului să se adreseze urgent Ambasadei României la Addis Abeba şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate”, subliniază MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba: +251 116 622 675, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, scrie Agerpres.

De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +251 935 350 059.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare