Un juriu, a cărui selecţie a început luni la un tribunal federal din New York, trebuie să răspundă la întrebarea dacă cântăreţul britanic Ed Sheeran a plagiat celebrul cântec „Let’s get it on” al lui Marvin Gaye pentru hitul său „Thinking Out Loud”, relatează AFP, arată Agerpres.
În aprilie 2022, cântăreţul şi compozitorul în vârstă de 32 de ani a câştigat o bătălie judiciară similară, dar separată, când Înalta Curte din Londra a respins cererea a doi muzicieni care l-au acuzat că a copiat una dintre lucrările lor, pentru mega hitul său „Shape of you”.
De data aceasta, reclamanţii sunt moştenitorii lui Ed Townsend, un muzician şi producător american care a compus împreună cu Marvin Gaye „Let’s get it on”. Lansat în 1973, acest clasic soul a rămas celebru pentru notele sale de chitară şi vocea senzuală a prinţului Motown.
În plângerea lor privind încălcarea drepturilor de autor, moştenitorii lui Townsend, printre care şi fiica sa, susţin că există „asemănări izbitoare” cu „Thinking Out Loud”, lansat în 2014.
Ca dovadă, ei afirmă că grupul Boyz 2 Men a mixat cele două melodii pe scenă. Ed Sheeran însuşi a interpretat în concert liniile vocale, foarte diferite, ale celor două hituri, pe aceleaşi acorduri de chitară, o secvenţă care încă poate fi văzută pe internet.
O „dovadă” contestată însă de avocaţii cântăreţului, care susţin că „există zeci, dacă nu sute, de melodii înainte şi după ‘Let’s get it on’ care folosesc aceeaşi progresie de acorduri sau una similară”.
Hitul lui Ed Sheeran s-a clasat pe locul 2 în topul Billboard Hot 100 şi a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun cântec al anului în 2016.
Plângerea, depusă în 2016, a fost iniţial respinsă din cauza unei probleme de procedură şi apoi depusă din nou în 2017, tot împotriva Sony.
Ed Sheeran ar putea fi prezent în timpul procesului de la New York, care urmează să înceapă marţi, după ce luni trebuia să se încheie selecţia juriului, potrivit unui avocat.
sursa – AGERPRES