Peste 20 de persoane au fost prinse în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie în primele trei luni

Peste 20 de persoane au fost prinse în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie în primele trei luni ale acestui an.

În perioada menţionată, 49 de funcţionari publici din Ministerul Afacerilor Interne au sesizat faptul că li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în legătură cu atribuţiile de serviciu, ori au denunţat implicarea unor colegi în comiterea unor fapte de corupţie, procentual numărul denunţurilor formulate de această categorie înregistrând o creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, sub coordonarea procurorilor de caz de la unităţile de parchet competente, au avut loc 22 de acţiuni de prindere în flagrant care au vizat un număr de 23 de persoane”, se precizează într-un comunicat al DGA transmis AGERPRES.

De asemenea, arată sursa citată, 586 de dosare penale au fost înaintate structurilor de parchet, ca urmare a finalizării activităţilor procedurale desfăşurate de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul DGA în baza ordonanţelor de delegare, fiind emise 72 de rechizitorii şi 32 de acorduri de recunoaştere.

„Raportat la aceeaşi perioadă a anului, numărul total al persoanelor inculpate în dosarele penale în care ofiţerii DGA au desfăşurat activităţi procedurale este de 210, iar cel al persoanelor care au dobândit calitatea de suspect este de 336”, menţionează Direcţia.

Tot în primele trei luni ale anului în curs, DGA spune că ofiţerii de poliţie judiciară au pus în aplicare peste 130 de mandate de percheziţie domiciliară, în cauzele penale instrumentate cu sprijinul ofiţerilor DGA, fiind dispuse măsuri preventive (arest preventiv şi la domiciliu) faţă de 25 de inculpaţi.

„În primul trimestru al anului în curs, numărul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care au făcut obiectul unor incidente de integritate este de 34, în scădere cu 29 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, mai arată DGA.

În context, DGA precizează că evaluarea incidentelor de integritate are ca obiectiv evaluarea fiecărui caz de corupţie produs la nivelul structurilor MAI, în scopul analizei cauzelor care au permis apariţia acestuia, al verificării modului de implementare a măsurilor de prevenire de către structurile MAI şi al formulării unor recomandări pentru remedierea aspectelor care au favorizat incidentele de integritate, iar în urma analizei incidentelor de integritate sunt stabilite măsuri cu aplicabilitate punctuală, dar şi măsuri cu incidenţă generală asupra activităţii structurilor MAI, pentru limitarea probabilităţii de apariţie a unor evenimente similare. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare