Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a informat, marţi, că a propus în Comitetul liderilor de la Camera Deputaţilor dezbaterea proiectului Guvernului privind pensiile speciale şi modificarea acestuia în concordanţă cu cerinţele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar PSD şi PNL s-au opus, scrie Agerpres.
Moşteanu, care este liderul grupului deputaţilor USR, a afirmat că a venit cu această propunere după ce preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că trebuie rezolvată problema pensiilor speciale.
„Liderul PSD Marcel Ciolacu ne vorbea seara trecută de ‘ciuma pensiilor speciale’. Plângea cu lacrimi de crocodil şi ne spunea cum nu mai suportă această nedreptate. Am vrut să îl ajut pe domnul Marcel Ciolacu să eliminăm chiar astăzi pensiile speciale aşa că am propus în Comitetul liderilor de la Camera Deputaţilor introducerea pe ordinea de zi a proiectului Guvernului Ciucă de aşa-zisă reformă a pensiilor speciale, pentru a fi modificat aşa cum cere PNRR şi pentru a elimina, în mod real, pensiile speciale. PSD şi PNL s-au opus”, a scris Moşteanu, pe Facebook.
El a precizat că va relua această propunere „în fiecare săptămână”, până reprezentanţii coaliţiei „înţeleg şi ei că timpul privilegiaţilor a trecut”.
„Oricât ar ţine cu dinţii domnii Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă de pensiile speciale, nu mai putem accepta asta. Dacă nu taie pensiile speciale, vom pierde banii din PNRR. Iar românii vor investiţii în autostrăzi, vor să vadă spitale noi şi creşe pentru copiii lor, nu să vadă cum privilegiaţii îşi umplu buzunarele. Iar spectacolul populist al lui Marcel Ciolacu, de zici că e în opoziţie, nu mai merge”, a susţinut Moşteanu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seara, că problema pensiilor speciale trebuie rezolvată, având în vedere că este un jalon asumat în PNRR şi nu va accepta pierderea banilor din acest program.
Ciolacu a explicat că pensiile speciale şi cumulul pensiei cu salariul la stat sunt lucruri diferite, iar în cazul pensiilor speciale, pentru a nu risca respingerea la CCR, se va merge pe mai multe variante.
„Sunt mai multe discuţii. Pe fondul discuţiei şi de constituţionalitate să vedem dacă se mai poate face cumul de pensie cu salariul tot de la stat şi cu anumite depăşiri. Sunt două lucruri total diferite. În primul rând, România trebuie să facă anumite reforme, reforme asumate în PNRR. E un lucru total separat şi avem o mare problemă. Cum am zis acum câteva zile, avem o ciumă a pensiilor speciale care, încet, încet, este o inechitate, încet, încet duce către o criză socială, lucru pe care trebuie să-l rezolvăm punctual. Eu nu o să accept ca România să piardă vreun euro din PNRR pentru că nu a făcut vreun jalon, mai ales jalonul în ceea ce priveşte pensiile speciale, dar, de-a lungul anilor, am dat foarte multe legi care au fost întoarse de la Curtea Constituţională”, a explicat preşedintele PSD.