Deputatul neafiliat Daniel Gheba a anunțat, marți, în plenul Parlamentului României, că va face parte din grupul Alianței pentru Unirea Românilor, conform Agerpres, scrie r3media.ro.
„Începând de astăzi, eu, Gheba Daniel, deputat Circumscripția electorală 17 Dolj, voi face parte din grupul parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor“, a informat Gheba.
Daniel Gheba a fost ales deputat în anul 2020 pe listele Alianței USR PLUS.
Într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, în care apare alături de deputații AUR Ringo Dămureanu, Mihail Albișteanu și Lilian Scripnic, Gheba detaliază motivele pentru care a aderat la grupul AUR, iar printre acestea menționează legea adopției înaintată de actuala coaliție și legea privind mobilitatea urbană durabilă, cunoscută ca legea pentru orașele de 15 minute.
La începutul acestui an, pe 26 ianuarie, el a anunțat că demisionează din USR. Gheba a reclamat faptul că de-a lungul timpului a fost sabotat și boicotat de colegii din organizația județeană de partid.
El a acuzat conducerea USR Dolj că „luptă strict pentru ea, pactizând când e nevoie cu PSD sau PNL“, iar conducerea centrală „preferă să îi dea credit“.