Ministerul Finanţelor a planificat, în luna mai împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna mai 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 690 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,79 de miliarde de lei, este cu 1,84 miliarde lei mai mică faţă de cea care a fost programată în aprilie, de 7,63 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, instituţia a programat, în data de 8 mai 2023, o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 milioane de lei, cu scadenţa în 29 aprilie 2024.

De asemenea, pe parcursul lunii mai vor fi lansate opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,6 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (690 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate trei licitaţii pentru emisiuni de 700 de milioane de lei – în zilele de 15 mai, 18 mai şi 29 mai, două licitaţii pentru emisiuni de 600 milioane lei, amândouă în data de 4 mai, două licitaţii pentru emisiuni de 500 milioane lei, în 11 mai şi 22 mai, şi o licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei, în 25 mai.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare