Forţele ruse din Ucraina sunt atât de slăbite încât nu pot lansa o „ofensivă semnificativă” şi, prin urmare, se concentrează pe consolidarea câştigului teritoriilor ocupate, a afirmat joi şefa comunităţii americane de informaţii, Avril Haines, scrie AFP, transmite Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir „Putin şi-a revăzut probabil în scădere ambiţiile imediate, încercând să consolideze controlul asupra teritoriilor ocupate din estul şi sudul Ucrainei şi să se asigure că Ucraina nu va deveni niciodată un aliat NATO”, a declarat Avril Haines în cursul unei audieri în faţa unei comisii parlamentare.
Dar, a spus ea, indiferent de rezultatul unei viitoare ofensive ucrainene – indiferent dacă eliberează o parte din estul şi sudul ocupat ori dacă actualul impas continuă – este puţin probabil ca Putin să facă concesii în vederea negocierilor de pace.
Kievul susţine că pregătirile sale pentru o ofensivă majoră de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia în est şi în sud „se apropie de sfârşit”.
Rusia ocupă în continuare aproape 20% din Ucraina, printre care Peninsula Crimeea, anexată în 2014.
„Provocarea este că, şi dacă Putin îşi revizuieşte probabil ambiţiile pe termen scurt, perspectiva unor concesii ruse cu scopul de a avansa negocierile în acest an pare slabă, cu excepţia cazului în care o vulnerabilitate politică internă îi modifică gândirea”, a adăugat Directoarea Informaţiilor Secrete Naţionale.
Ea a insistat în special asupra stării degradate a armatei ruse care are deficienţe „semnificative” în muniţie şi personal, împiedicând Moscova să lanseze orice ofensivă în Ucraina.
Pierderile sale sunt de aşa natură încât va dura „ani pentru a reconstrui” armata, a mai estimat Avril Haines.
„Continuăm să evaluăm că Putin a calculat cu siguranţă faptul că timpul este de partea lui şi că prelungirea războiului îi oferă cea mai bună cale permiţând, eventual, securizarea intereselor strategice ale Rusiei în Ucraina”, a spus ea.
Şefa comunităţii de informaţii a mai apreciat că este „foarte puţin probabil” ca Putin să folosească arme nucleare în acest conflict.
sursa – AGERPRES