Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden se va deplasa în Arabia Saudită „în acest weekend” pentru discuţii cu liderii saudiţi, precum şi cu responsabili indieni şi din Emiratele Arabe Unite, a anunţat el joi într-un discurs de joi despre strategia americană în Orientul Mijlociu, notează AFP.

„În acest weekend voi fi în Arabia Saudită pentru întâlniri cu liderii lor”, a declarat Jake Sullivan în discursul ţinut la Washington Institute for the Near Middle East, un think tank pe probleme Orientului Mijlociu cu sediul în capitala americană.

Deplasarea responsabilului intervine în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Riad sunt tensionate de la vizita preşedintelui american în regat, în vara lui 2022, chiar dacă cele două ţări colaborează pe multe subiecte, printre care recenta criză din Sudan.

„Omologii mei din Emirate şi India vor veni, de asemenea, în Arabia în cadrul unor reuniuni, astfel încât să putem discuta despre noi ere de cooperare între New Delhi şi Golful Persic, precum şi între Statele Unite şi restul regiunii”, a precizat el.

Demnitarul american a spus că situaţia din Yemen va face parte din discuţiile din weekend.

Jake Sullivan, principalul consilier pentru politică externă al preşedintelui Statelor Unite, se ocupă în special de problemele din Orientul Mijlociu de la Iran, la Siria şi Irak până la conflictul israeliano-palestinian.

„Angajamentul nostru faţă de regiunea Orientului Mijlociu este neclintit”, a spus el, promovând o „campanie de descurajare şi diplomaţie” în regiune pe care administraţia Biden o urmăreşte de doi ani.

„Avem o strategie atât realistă, cât şi pragmatică”, a subliniat responsabilul american, bazată pe „cinci principii fundamentale” pe care le-a detaliat: parteneriatele, descurajarea, diplomaţia şi dezescaladarea, integrarea şi apărarea valorilor.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare