Fostul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, către un poliţist care l-a oprit în trafic: Am să vorbesc cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi; dumneavoastră ştiţi cine sunt?

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a precizat că procurorul Daniel Horodniceanu a fost oprit vineri noapte în trafic pe raza localităţii ieşene Schitu Duca şi că acesta nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depăşire, scrie news.ro.

„În noaptea de 5 spre 6 mai, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui auto, ce se deplasa în comuna Schitu Duca, din judeţul Iaşi, care nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depăşire. Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă şoferului abaterea rutieră comisă şi i-au pus în vedere să respecte normele rutiere în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, acesta fiind sancţionat cu avertisment, conform OUG nr. 195/2002”, au precizat duminică reprezentanţii IPJ Iaşi.

Într-o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se vede că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost în oprit în trafic, el întrebându-l pe unul dintre poliţişti dacă ştiu că este ”procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”.
Poliţiştul a spus că nu îl cunoaşte, Horodniceanu întrebându-l ”De ce nu mă cunoaşteţi oare?”.
Horodniceanu fusese oprit pe un drum din judeţul Iaşi pentru că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.
”Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist.
De asemenea, Horodniceanu a spus că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi.
Totodată, Daniel Horodniceanu i-a amintit agentului de poliţie că în 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească 15 în plus la salariu. ”Eu am vorbit atunci cu ministrul Oprea şi dumneavoastră aţi luat 15 la sută”, i-a spus Horodniceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare