Serviciile secrete ruse se infiltrează şi organizează demonstraţii în mari oraşe din Occident

Serviciile secrete ruse se infiltrează sau organizează demonstraţii în mari oraşe din Occident în scop de propagandă, potrivit unor relatări difuzate de mai multe media europene, transmite luni dpa, arată Agerpres.

Cotidianul german Suddeutsche Zeitung a informat duminica aceasta că scopul acestor acţiuni este de a crea un sentiment anti-Ucraina sau de a face mai dificil pentru Suedia să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Ancheta comună făcută de Suddeutsche Zeitung, canalele de radiodifuziune germane NDR şi WDR, cotidianul francez Le Monde, cel suedez Expressen şi canalele scandinave DR (Danemarca), NRK (Norvegia) şi SVT (Suedia) se bazează pe scurgeri de documente ce ar proveni din aparatul de securitate al Kremlinului.

Potrivit relatărilor, grupuri mici, organizate, simulează manifestaţii anti-turce într-un mare oraş european, de exemplu, dându-se drept ucraineni şi protestând împotriva preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pentru a produce online material de propagandă. Aceasta ar avea se pare drept scop să fie creată impresia unei largi atitudini anti-islamice în Europa.

Exemplele includ o demonstraţie a unor pretinşi membri ai comunităţii ucrainene la Paris, la începutul lui martie, care au protestat împotriva lui Erdogan cu saluturi naziste şi cagule, şi care au ironizat de asemenea victimele cutremurului devastator din 6 februarie.

Potrivit Suddeutsche Zeitung, Kremlinul nu a comentat asupra acestor acuzaţii atunci când a fost solicitat.

Potrivit anchetei media, provocatori s-ar fi infiltrat de asemenea printre manifestanţi în mai multe oraşe asupra altor teme, printre care penuria de asistente medicale, reforma pensiilor şi schimbările climatice, cu propagandă direct împotriva sprijinului pentru Ucraina.

Astfel, la Paris, la Haga, Bruxelles şi Madrid, postere parţial identice au fost folosite de aceiaşi oameni, potrivit Suddeutsche Zeitung. Fotografii cu acestea au fost postate pe internet şi au generat impresia unui amplu sentiment anti-Ucraina.

Distribuirea de material produs în acest fel pe Facebook, TikTok, Telegram sau YouTube a fost controlată majoritar de trei conturi din Sankt-Petersburg.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare