Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, consideră că nu există posibilitatea, în acest moment, de a se ajunge la o încetare a focului generală în Ucraina, întrucât amândouă părţile sunt convinse că pot câştiga, consemnează marţi AFP şi Reuters, citând dintr-un interviu acordat de responsabilul ONU cotidianului spaniol El Pais, scrie Agerpres.
„Din păcate, cred că în acest moment o negociere de pace nu este posibilă” şi „nu văd nicio posibilitate de a obţine imediat (…) o încetare a focului globală”, a afirmat în interviu Guterres, aflat în vizită în Spania.
„Este clar că cele două părţi sunt complet angajate în război” şi sunt „convinse că pot să câştige”, a adăugat acesta.
El şi-a exprimat totodată „speranţa” ca „în viitor” să fie posibilă aducerea Rusiei şi Ucrainei la masa negocierilor.
ONU se concentrează asupra discuţiilor cu Rusia şi cu Ucraina vizând reglementarea unor probleme concrete ca prelungirea acordului privind cerealele, care urmează să expire pe 18 mai, a menţionat secretarul general al Naţiunilor Unite.
sursa – AGERPRES