Ministrul german al agriculturii, Cem Ozdemir, a susţinut miercuri sortarea preliminară a cererilor de azil la frontierele externe ale Uniunii Europene, informează dpa, scrie Agerpres.
„Asta înseamnă că trebuie să ştim la graniţa Europei cine intră în UE, de unde vin oamenii şi cât de mare este probabilitatea să rămână”, a explicat oficialul – ai cărui părinţi sunt imigranţi din Turcia – în comentarii publicate de ziarul Neue Osnabruecker.
„În cazul ţărilor unde probabilitatea este foarte mare, acestor oameni trebuie să li se acorde recunoaşterea”, a spus el, adăugând că trebuie asigurată distribuţia migranţilor în Uniune şi făcând totodată apel la solidaritatea europeană.
„Dacă dorim ca Uniunea Europeană să acţioneze în comun, statele din sudul Europei nu trebuie lăsate singure”, deoarece astfel ajung adesea la putere extremiştii de dreapta, a insistat ministrul.
Colega sa de la ministerul de interne, Nancy Faeser, propusese deja evaluarea preliminară a şanselor azilanţilor la frontierele externe ale UE. Iniţiativa ei a fost contestată de liderul tineretului din Partidul Verzilor din Germania, Timon Dzienus.
Acesta a reamintit că actualul guvern de coaliţie de la Berlin, unde sunt reprezentaţi atât ecologiştii, cât şi social-democraţii din SPD şi Democraţii Liberi, „a promis o schimbare în sensul unei politici de migraţie umanitare – acum vor să ridice noi garduri de sârmă ghimpată în jurul Europei”.
Dzenius a afirmat că Faeser, membră a SPD, încalcă dreptul fundamental la azil. „Nici oamenii care fug, nici primăriile nu sunt ajutate în felul acesta”, a declarat el serviciului de ştiri Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).
Ozdemir, care face parte din Partidul Verzilor, a criticat de asemenea politica Germaniei privind migraţia, în special în legătură cu germanii de origine turcă. „Mi-ar plăcea să reuşim să facem din străini cetăţeni dacă vorbesc limba noastră, recunosc Legea Fundamentală şi îşi câştigă traiul aici. Atunci locul lor e aici”, a susţinut el.
Fapt este că mulţi copii născuţi în Germania din părinţi turci nu primesc cetăţenia, „ceea ce înseamnă că producem în continuare străini autohtoni”, a arătat ministrul.
Potrivit acestuia, politica de migraţie a Germaniei asigură orientarea unei părţi din comunitatea turco-germană către preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan: „Dacă le spui oamenilor destulă vreme ‘locul tău nu e aici’, atunci aşa se comportă”.
Agenţia dpa reaminteşte că Erdogan a obţinut în trecut multe voturi de la cetăţenii turci din Germania, iar duminică au loc în Turcia alegeri parlamentare şi prezidenţiale; diaspora a votat deja în perioada 27 aprilie – 9 mai.
sursa – AGERPRES