George Simion (AUR): Îl acuz pe deputatul PNL Alexandru Muraru de „bolşevism şi securism”

Liderul AUR, George Simion a declarat miercuri seara, în emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, moderată de Anca Alexandrescu, că îl acuză pe deputatul liberal Alexandru Muraru de „bolşevism” şi „securism”.

Simion, care a avut o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii, a fost întrebat de jurnalistul Iulian Ionescu, directorul Ecopolitic, cum comentează declaraţia lui Muraru, conform căreia „scoaterea partidului extremist AUR devine o chestiune foarte probabilă”.

„Eu cred că ei sunt extremiştii. Îl acuz pe d-nul Muraru de bolşevism şi de securism. Îl acuz că acoperă problemele reale ale românilor. Şi mă uit la fratele d-nului Muraru care este ambasador în SUA. Mă uit şi la câte deplasări a făcut dl Alexandru Muraru, căci jumătate din timpul său de parlamentar şi l-a petrecut în SUA”, a spus Simion.

Pe de altă parte, liderul AUR a menţionat că speră să strângă semnăturile necesare pentru a contesta la CCR legile votate miercuri în Parlament de coaliţia PSD-PNL-UDMR.

Simion s-a întrebat de ce preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu a fost bărbat „ca să vină la microfonul Parlamentului şi să ne spună că aceste legi trebuie votate pentru ca el să fie numit premier de Iohannis”.

De asemenea, George Simion a precizat că joi AUR îşi va prezenta programul de guvernare.

Scoaterea partidului extremist AUR în afara legii devine deja o chestiune foarte probabilă, a afirmat Alexandru Muraru, deputat PNL.
”Partidul extremist, neofascist, de sorginte legionară este pe drumul pe care l-a avut partidul Zorii Aurii în Grecia. Vor ajunge să producă violențe zilnice pe scară largă și probabil crime. Acest partid extremist, prin acțiunile iresponsabile, prin instigarea la violență și vandalism, a confiscat democrația și a pătat memoria celor care s-au jertfit pentru generațiile următoare. Sloganele și simbolurile folosite de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, sunt insultătoarr pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora”, a spus liderul PNL Iași.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare