AFP i-a adus un omagiu jurnalistului său Arman Soldin, ucis în Ucraina

Prietenii şi colegii lui Arman Soldin, jurnalistul AFP ucis săptămâna trecută în estul Ucrainei, s-au adunat luni la Kiev pentru a-i omagia memoria, empatia şi devotamentul faţă de profesia sa, informează AFP, conform Agerpres.

Arman Soldin a murit într-un bombardament în timp ce realiza un reportaj cu o echipă AFP în apropiere de oraşul asediat Bahmut, epicentrul luptelor dintre forţele ucrainene şi cele ruse.

Zeci de persoane, printre care membri ai conducerii şi jurnalişti AFP, s-au adunat luni pentru un eveniment organizat de agenţia de presă Ukrinform, unde a fost expus un banner de mari dimensiuni care îl înfăţişa pe reporterul de 32 de ani, zâmbind.

Preşedintele AFP, Fabrice Fries, citând-o pe mama lui Arman, l-a descris pe jurnalist drept „toată umanitatea într-un singur om” şi a subliniat că acesta era „adorat” de prietenii, familia şi colegii săi.

„Arman şi-a pierdut viaţa pentru ca milioane de oameni să poată şti ce se întâmplă în Ucraina. Într-un moment în care un război inuman face ravagii în Ucraina, memoria lui Arman este mândria noastră”, a adăugat Fries.

Phil Chetwynd, directorul de ştiri al AFP, l-a numit pe Soldin o parte „integrantă” a acoperirii războiului din Ucraina şi i-a mulţumit pentru că a contribuit la o acoperire „superbă”.

„Nu a existat nimeni mai curajos şi mai dedicat decât Arman Soldin”, a declarat Chetwynd, adăugând: „Pierderea lui Arman este devastatoare pentru noi, deoarece el a reprezentat tot ce era mai bun în AFP”.

Născut în Bosnia, Arman Soldin este al treilea reporter francez care îşi pierde viaţa de la începutul invaziei ruse lansate în februarie 2022 şi cel puţin al 11-lea reporter, călăuză locală sau şofer care a fost ucis, potrivit ONG-urilor de apărare a presei.

„Devotamentul lui Arman pentru munca sa, pentru a spune lumii povestea acestui război teribil, a fost total”, a declarat Antoine Lambroschini, redactor-şef care acoperă situaţia din Ucraina.

„Arman s-a remarcat în tot ceea ce a făcut pentru că nu a pierdut niciodată din vedere faptul că dincolo de implicaţiile geopolitice ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, există bărbaţi, femei, copii, părinţi şi bunici, fraţi şi surori”, a adăugat el.

„Vom păstra mereu în adâncul nostru marele tău zâmbet generos, râsul tău, curajul tău, atenţia ta faţă de ceilalţi, energia ta, entuziasmul tău, bucuria ta de a trăi”, a declarat Emmanuel Peuchot, un jurnalist AFP care se afla alături de Arman la momentul morţii acestuia.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare