Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, marţi, că dezbaterea temeinică a amendamentelor depuse la proiectul legii învăţământului superior va conduce actul normativ „la o zonă aplicabilă, vizionară şi în conformitate cu aşteptările societăţii”, scrie Agerpres.
„Ceea ce este important, în opinia noastră, este, pe de o parte, să avem o lege aplicabilă şi, pe de altă parte, să nu afectăm în vreun fel logica de ansamblu a proiectelor normative, sigur, fără a afecta în vreun fel capacitatea Senatului de a îmbunătăţi proiectele legislative. Avem mare încredere că această dezbatere parlamentară care se face foarte temeinic, pe fiecare amendament depus şi au fost destul de multe, care să aducă practic forma actelor normative la o zonă aplicabilă, vizionară şi în conformitate cu aşteptările societăţii”, a declarat Deca, la Senat.
Ligia Deca a menţionat, pe de altă parte, că prevederile din proiectul legii învăţământului preuniversitar referitoare la copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) vor fi analizate şi în Comisia de învăţământ a Senatului, dorindu-se integrarea acestora în şcoli.
„Nu ne dorim în niciun fel să îngrădim integrarea copiilor cu CES în şcolile de masă, atunci când ei au această recomandare. De asemenea, în lege este prevăzut că finanţarea şcolilor care integrează copiii cu CES este majorată semnificativ, cu 75%. Considerăm că ăsta este un stimulent pentru integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Vom dezbate acest amendament în Comisia de învatamânt şi sunt convinsă că vom găsi cea mai buna formă. Intenţia nu este în niciun fel de a limita accesul copiilor cu CES, de aceea avem în lege o secţiune foarte consistentă vizavi de formele de sprijin pentru a integra copiii cu CES în şcoli. Este unul dintre obiectivele macro ale acestei legi”, a explicat ministrul Educaţiei.