Poliţiştii de penitenciare vor ieşi în stradă alături de cadrele didactice, în spirit de solidaritate sindicală

Poliţiştii de penitenciare vor ieşi în stradă alături de cadrele didactice, în spirit de solidaritate sindicală, a anunţat vineri Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine greva profesorilor şi anunţă că poliţiştii de penitenciare vor ieşi în stradă alături de cadrele didactice. Sindicatele din penitenciare consideră că măsura luată de profesori de a declanşa greva generală este una legitimă, atâta timp cât un profesor îşi începe cariera cu un salariu de 2400 de lei. În spirit de solidaritate sindicală, poliţiştii de penitenciare vor protesta alături de educatori, învăţători şi de profesori. Politicienii ar trebui să înţeleagă că educaţia, alături de sănătate şi de siguranţa naţională reprezintă unul dintre cei trei piloni interdependenţi ai unui stat de drept funcţional. România este ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa, iar această situaţie denotă lipsa de interes a clasei politice pentru educaţia românilor. Lipsa de educaţie şi un învăţământ pe butuci au ca efecte, printre altele, creşterea infracţionalităţii în România”, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.

Potrivit FSANP, în penitenciare sunt 23.000 de deţinuţi, dintre care peste 15.000 au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni cu violenţă (crime, violuri, tâlhării).

„O educaţie corespunzătoare, un sistem de învăţământ pus la punct şi guvernanţi care să nu-şi bată joc de cadrele didactice ar fi determinat ca numărul românilor, victime ale infractorilor dovediţi de instanţă să fie mult mai mic”, se mai spune în document.

Sindicaliştii susţin că Guvernul României cheltuieşte lunar aproximativ 6.000 de lei cu un deţinut, în timp ce educatorii, învăţătorii, profesorii îşi încep carierele cu un salariu de aproximativ 2.400 de lei.

„Paradoxal, cifrele demonstrează că politicienii respectă mai mult infractorii decât pe propriii lor dascăli. Condiţiile de detenţie din închisori sunt superioare condiţiilor din şcolile din mediul rural. Fără educaţie în condiţii corespunzătoare, fără dascăli motivaţi din punct de vedere financiar, învăţământul românesc nu are nicio perspectivă de dezvoltare”, se mai spune în comunicat.

Astfel, sindicatele din penitenciare consideră că „nu este de mirare că negocierile sindicatelor din învăţământ cu reprezentanţii Guvernului au eşuat”.

„Eşecul era previzibil, la fel cum a fost proiectul ‘România educată’ al preşedintelui Klaus Iohannis. Cum ar putea să se înţeleagă profesorii cu un prim-ministru care a fost prins că a copiat teza de doctorat?! Greva profesorilor reprezintă nota pe care dascălii i-o dau lui Nicolae Ciucă la examenul de prim-ministru al României. Profesia de educator, învăţător, profesor este una vocaţională, însă chemarea de dascăl nu produce performanţă pe stomacul gol”, precizează FSANP.

Sindicatele din Educaţie vor declanşa luni, 22 mai, greva generală. Revendicările sindicaliştilor vizează, printre altele, majorarea salariilor personalului din învăţământ şi plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie a acestui an.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare