Cluj: Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un restaurant din localitatea Jucu

Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a intrat cu maşina într-un restaurant din localitatea Jucu.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineaţă la un eveniment rutier petrecut la ieşirea din localitatea Jucu de Mijloc. Alerta a venit în jurul orei 04.00, iar la faţa locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi unul SAJ. Echipajele operative au găsit un autoturism intrat în interiorul unui restaurant, cu ocupanţii ieşiţi din acesta. Din fericire în restaurant nu se aflau persoane în momentul producerii accidentului. Patru bărbaţi au fost consultaţi de către echipajele SMURD şi SAJ, dintre care doi, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au fost transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceştia prezentau afecţiuni uşoare”, informează ISU Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, testul etilotest a fost negativ.

„La data de 21 mai a.c., în jurul orei 03.50, poliţiştii au fost sesizaţi despre un accident rutier produs pe DN1C-E576, în localitatea Jucu de Mijloc. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, rezultă că un tânăr în vârstă de 19 ani, din judeţul Maramureş, ar fi condus autoturismul pe direcţia Gherla spre Cluj-Napoca, iar la km 17+847m ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un imobil din proximitatea drumului, respectiv un restaurant în care nu se aflau persoane în acel moment. În autoturism se aflau alţi 3 bărbaţi, iar cei doi pasageri de pe bancheta din spate au necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IPJ Cluj.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare