Sebastian Burduja a semnat contractul de finanţare în vederea implementării robotizării în administraţia centrală

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a semnat marţi contractul de finanţare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) în vederea implementării robotizării în administraţia centrală.

Potrivit unui comunicat remis presei, 18 instituţii publice din administraţia centrală, unde au fost implementate soluţii de sprijinire a automatizării proceselor de lucru robotice şi promovarea inteligenţei artificiale, vor fi beneficiarele acestui proiect.

Obiectivele generale ale proiectului sunt sprijinirea transformării digitale, creşterea productivităţii şi rezilienţei şi reducerea erorilor şi a timpului de prelucrare a cererilor cetăţenilor adresate autorităţilor publice, prin adoptarea de soluţii de automatizare a proceselor de lucru robotice – RPA, automatizarea sarcinilor laborioase, repetitive şi bazate pe norme.

„Cred, şi am afirmat în numeroase ocazii, că un stat digitalizat este unul prietenos cu cetăţeanul. Prin acest program finanţat prin PNRR creăm un mecanism de implementare pentru automatizarea proceselor în administraţia publică, practic ne conectăm la viitor. Folosirea inteligenţei artificiale şi a roboţilor face munca funcţionarilor publici mai uşoară. Din perspectiva cetăţeanului, acesta va câştiga timp, prelucrarea cererilor fiind mult mai rapidă. Acest lucru este valabil şi pentru agenţii economici. Nu în ultimul rând, programul va duce la îmbunătăţirea interacţiunii dintre cetăţeni şi mediul de afaceri cu autorităţile şi instituţiile publice”, a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Proiectul urmează să fie finalizat până pe 31 decembrie 2025 şi are o valoare totală de 107.430.450 lei fără TVA, echivalentul a 21.900.000 euro, fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), la care se adaugă 20.411.785,50 lei, echivalentul a 4.161.000 euro, reprezentând valoarea neeligibilă a TVA. 

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare