Washingtonul exclude Kosovo de la exerciţiile militare

SUA au anunţat marţi excluderea Kosovo dintr-un program de exerciţii militare, o primă sancţiune după decizia Pristinei de a instala primari albanezi în oraşele cu majoritate sârbă din nordul provinciei, ceea ce a provocat noi tensiuni, relatează France Presse, transmite Agerpres.

Puterile occidentale au făcut apel la dezescaladare după ciocnirile violente care au avut loc în faţa unei primării, în cursul cărora circa 30 de soldaţi internaţionali din misiunea NATO şi aproximativ 50 de manifestanţi au fost răniţi.

Jeffrey Hovenier, ambasadorul SUA la Pristina, a anunţat excluderea Kosovo din ‘Defender 23’, un program de exerciţii militare comune la care participă peste 20 de ţări şi care a început în aprilie, urmând să se prelungească până la sfârşitul lunii iunie în Europa.

„Pentru Kosovo, acest exerciţiu s-a terminat”, a declarat presei ambasadorul Hovenier.

În 1999, o campanie de bombardamente NATO a constrâns trupele sârbe să se retragă din Kosovo.

De atunci, NATO conduce o operaţiune de menţinere a păcii în acest teritoriu cu majoritate albaneză, care şi-a autoproclamat în 2008 independenţa, pe care Serbia refuză în continuare să o recunoască.

Într-un comunicat, secretarul de stat american Antony Blinken l-a criticat din nou marţi pe premierul kosovar Albin Kurti, apreciind că decizia acestuia cu privire la primari a „agravat considerabil şi inutil tensiunile”.

Blinken a lansat un apel către „toate părţile să ia măsuri imediate pentru a dezamorsa tensiunile” şi a condamnat „violenţa inacceptabilă” împotriva soldaţilor din forţa de menţinere a păcii, KFOR.

Ambasadorul Hovenier a ameninţat cu măsuri fără precedent de natură să pună capăt sprijinului diplomatic în favoarea recunoaşterii internaţionale a acestui teritoriu din Balcani, a cărui independenţă este în continuare contestată de Rusia, China şi de alte câteva ţări europene.

„I-am cerut foarte direct premierului Kurti să adopte măsuri imediate care să permită o dezescaladare în nord. El nu a răspuns acestor solicitări”, a declarat ambasadorul american.

De câteva zile, situaţia este extrem de tensionată în această regiune din Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Pristinei.

Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea unor primari albanezi, în pofida unei prezenţe foarte scăzute la vot, de mai puţin de 3,5%.

Respectivii edili au fost instalaţi în funcţie săptămâna trecută de către guvern, premierul kosovar ignorând apelurile la calmarea situaţiei.

Protestatarii sârbi, care s-au adunat în special în faţa municipalităţii din Zvecan, au cerut retragerea primarilor albanezi şi a forţelor de ordine kosovare.

Forţa internaţională, condusă de NATO, a încercat luni să separe cele două tabere, înainte de a începe să-i disperseze pe cei mai violenţi manifestanţi, care au ripostat aruncând cu pietre, sticle şi cocktailuri Molotov în soldaţi.

sursa -AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare