Klaus Iohannis i-a mulțumit Regelui Charles al III-lea pentru „implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională”

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit, vineri, Regelui Charles al III-lea, la Palatul Cotroceni, pentru „implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională”.

Monarhul britanic participă, în acest context, la o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi ai corpului diplomatic din România.

„Vă transmit, în numele tuturor românilor, aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională – natura, peisajul rural din ţara noastră, dar şi moştenirea culturală bogată”, a transmis şeful statului român.

El a remarcat că vizita monarhului britanic este prima sa călătorie în afara Regatului Unit de la încoronare, semn că legăturile sale cu aceste locuri rămân „la fel de strânse”.

„Bine aţi revenit în România, ţara pentru care aţi dezvoltat o afecţiune aparte!”, a spus Iohannis.

Primirea de la Cotroceni este singurul eveniment oficial din programul Regelui Charles al III-lea în România, acesta aflându-se în vizită privată în ţara noastră.

„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.

Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune. AGERPRES

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare