Deputatul PSD Radu Cristescu, membru al Comisiei pentru Apărare, scrie într-o postare pe Facebook, că „a venit momentul ca gruparea ”64 de comitate” și restul organizațiilor ungurești similare să fie declarate ca fiind teroriste”, acestea fiind echivalente cu grupări precum IRA, ETA, UCK, Hamas, Hezbollah ori ISIS pe pămînt românesc.
„E VREMEA SĂ LICHIDĂM FOCARELE DE TERORISM DIN ARDEAL!
Am primit informații că în ultimele zile, în regiunea Ghimeș Palanca, au loc o serie de mișcări de trupe care seamănă izbitor cu manevrele militare! Doar că sunt exerciții ale grupării „64 de comitate”, o grupare paramilitară extremistă maghiară al cărei scop este autonomia Ținutului Secuiesc, iar mai apoi, recuperarea Transilvaniei de către Ungaria. Vorbim de o grupare finanțată din umbră, conform unor surse de încredere, inclusiv de un înalt demnitar al momentului. O grupare care se antrenează în fiecare an, începând din 1985, în unități militare din Ungaria și care s-a implicat și în mișcările violente din decembrie 1989! Duminică a venit o nouă provocare: monumentul eroului Emil Rebreanu, fratele ucis de unguri al marelui Liviu Rebreanu, cel care a inspirat ”Pădurea spînzuraților” a fost vandalizat și murdărit cu fecale. Probabil resturile alimentare ale unor băieți din pustă.
Întreb oficialitățile statului român: cît va mai dura batjocura?
De ani și ani, organizațiile extremiste maghiare stipendiate de Budapesta înjosesc, sfidează, înspăimîntă românii transilvani. De ani de zile organizații extremiste precum Noua Gardă Ungară, „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM), „Tinerii Maghiari din Ardeal” (EMI), „Garda Maghiară” șamd care, în numele „autonomiei” Ţinutului Secuiesc, au devenit echivalentele IRA, ETA, UCK, Hamas, Hezbollah ori ISIS pe pămînt românesc. De ani de zile justiția de la noi declară indezirabili membri ai acestora, îi anchetează pentru acțiuni subversive, îi expulzează, ba chiar unii sunt condamnați pentru terorism, prinși că plănuiesc atentate cu bombă, precum Szocs Zoltan şi Beke Istvan Attila, membri ai „64 de Comitate” etc. Nu scapă vandalizării nici ambasada României la Budapesta. Indivizii devin extrem de activi în preajma unor zile-cheie, precum aniversarea Trianonului, ziua Ungariei ori cea a României.
În mod ciudat, extremiștii unguri par să beneficieze de o miraculoasă protecție de nivel înalt, foarte înalt în stat. Curți de Apel, ÎCCJ declară acțiunile ”64 de comitate” ca fiind extremiste, DIICOT cere scoatarea organizației în afara legii. Președinți, premieri, miniștri ai României, servicii secrete, armată, poliție, dezbat de ani de zile, analizează, anchetează, trag semnale de alarmă, își manifestă îngrijorarea. Nu se întîmplă nimic concret, niciodată. Ni se spune că România e furnizor de securitate pentru NATO. Dar ea nu poate furniza nici măcar securitatea ardelenilor în fața derbedeilor unguri.
Transilvania a devenit satul fără cîini în care fiecare neobrăzat de la Budapesta vine să-și verse dejecțiile, profitînd de pasivitatea noastră. Sau de lașitate?
A venit momentul să rupem pisica, domnilor!
A venit momentul ca ”64 de comitate” și restul organizațiilor ungurești similare să fie declarate ca fiind teroriste.
Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului definește astfel fenomenul:
Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.
Și mai spune că organizație teroristă este ”o structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive”.
Dlor Iohannis, Ciucă, Hellvig, Bode, Băiceanu, Florența, Voineag, Albu, Enache, Corbu și restul mai-marilor peste instituțiile majore ale țării, a venit momentul să acționăm. Să tăiem capul șarpelui – metaforic, desigur – pînă nu devine balaur. Să punem pe organizațiile extremiste maghiare eticheta corectă de terorism și să schimbăm foaia. Altfel, într-o zi ne vor blestema propriii noștri copii, nepoți și strănepoți: ați avut o țară mîndră pe mînă și nu ați știut ce să faceți cu ea!”, a scris deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu.