Pe 13 iunie 1990, după mai bine de două luni de proteste pașnice, regimul politic de la București începea o represiune brutală împotriva manifestanților din Piața Universității, scrie r3media.ro.
Manifestaţiile din Piaţa Universității au început pe 22 aprilie 1990, când au participat intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari, dar şi personalităţi culturale şi publice.
După alegerile din 20 mai 1990, o parte dintre organizațiile care au protestat în Piața Universității s-au retras, considerând că votul popular a fost suveran. Cel mai important a fost Liga Studenților, cei care au inițiat protestul maraton. Alții, însă, au rămas.
Pe 11 iunie 1990 fostul președinte Ion Iliescu se întâlnește la Palatul Victoria cu primul-ministru Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne, Mihai Chițac, directorul Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, șeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel și procurorul general, Gheorghe Robu pentru a discuta despre îndepărtarea tuturor demonstranților din Piața Universității.
13 iunie 1990 – Ziua în care poliţia intervine în forţă în Piaţa Universităţii:
În jurul orei 5 dimineața, forțele de ordine distrug corturile manifestanților aflate în Piața Universității și fac arestări printre manifestanți. Stârnesc mânia manifestanților care rup cordoanele polițiștilor.
La ora 09:00, muncitorii de la IMGB se alătură polițiștilor. Sunt scandate lozinci de tipul „IMGB face ordine!”, „Moarte intelectualilor!” sau „Noi muncim, nu gândim!”.
La ora 18:00, mai mulți oameni se îndreaptă spre Calea Dorobanților și spre Televiziunea Română
La ora 20:00 – TVR își întrerupe emisia – iar crainica anunță că din motive ce țin de manifestanții turbulenți.
La ora 21:00 fostul președinte Ion Iliescu – îi cheamă pe români să ajute forțele de ordine să restabilească ordinea și spune că manifestările au loc din cauza unor elemente extremist de tip legionar.
În zilele de 14 şi 15 iunie – Minerii din Valea Jiului au venit la Bucureşti, unde fostul preşedinte Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii.
Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, fiind devastate Universitatea din București, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare şi reviste independente: „România Liberă”, „Dreptatea”, „Baricada”. Sediile partidelor istorice PNL și PNŢCD au fost și ele luate cu asalt de mineri.
Represiunea manifestanților de la București a ajuns în presa internațională. Liderii din întreaga lume și opinia publică internaţională au cerut conducerii de la Bucureşti să pună capăt represiunii din Piaţă.
Pe 14 iunie, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru restabilirea ordinii în Capitală: „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiintă civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de astă dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastraă a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să vă mulțumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”.
Aşa cum s-a anunţat, astăzi, 13 iunie 2023, începând cu ora 19:00, pe traseul Piața Revoluției – Piața Universității, va avea loc un mars comemorativ organizat de organizațiile civice N.O.I. (Neam Onoare Identitate), Honor et Patria, Camarazii România, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Starea de Libertate și Legitimă Apărare, scrie activenews.ro.
„Scopul acestui marș este să comemoreze victimele evenimentelor din iunie 1990, când sistemul i-a denigrat și etichetat pe studenți drept „golani”, iar în prezent să semnaleze opoziția societății civile față de un sistem corupt care promovează neomarxismul globalist, antinaționalismul agresiv și atacurile la adresa valorilor tradiționale ale României.
În anii ’90, studențimea a format o forță anticomunistă autentică, dar în ultimii 30 de ani universitățile au devenit promotori ai neomarxismului globalist și ai unui antinaționalism agresiv, care atacă valorile tradiționale ale României, libertățile cetățenești și chiar școala, transformată în spațiu de propagandă LGBT. Organizatorii consideră că este necesară o acțiune radicală din partea societății civile, ținând cont de faptul că războiul se poartă în primul rând pentru mințile și sufletele copiilor noștri.
Toți cei care înțeleg pericolul în care ne aflăm ca națiune și ca țară sunt așteptați marți în Piața Revoluției, nu doar pentru a comemora, ci și pentru a semnala faptul că societatea civilă este vie și se va opune răului care ni se pregătește. Organizatorii reamintesc faptul că este nevoie de acțiuni concrete care să semnaleze opoziția față de un sistem corupt și antidemocratic. Vă așteptăm alături de noi!”, se arată în comunicat.
În aceeași zi, la orele 13.00, Asociația Victimelor Mineriadelor 1990 – 1991, organizează o depunere de coroane la Crucea de marmură ridicată de asociație în Piața Universității, urmată de o slujbă de pomenire, la orele 14.00, susținută de un sobor de preoți ai Patriarhiei Române.