Nicolae Ciucă, după ce a fost ales președinte al Senatului: Voi face tot ceea ce stă în puterile mele pentru îndeplinirea obiectivelor politice stabilite la nivelul coaliției

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis după ce a fost ales președinte al Senatului că va face tot ceea ce stă în puterile sale pentru îndeplinirea obiectivelor politice stabilite la nivelul coaliției. 
„După încheierea activității la conducerea executivului și demararea procedurilor rotativei guvernamentale, am candidat și am fost ales președinte al Senatului României, a doua funcție în stat.
Din această poziție, voi face tot ceea ce stă în puterile mele pentru îndeplinirea obiectivelor politice stabilite la nivelul coaliției și pentru sprijinirea întregii activități guvernamentale. Avem proiecte care vor moderniza și dezvolta România, iar acestea constituie obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere în derularea activității din cadrul Senatului. Mulțumesc conducerii Senatului pentru modul în care a sprijinit activitatea cabinetului pe care l-am condus.
Cunosc bine care sunt provocările și dificultățile pe care executivul le are de depășit. Așadar, din postura de președinte al Senatului, voi contribui alături de colegii mei la găsirea de soluții pentru a facilita procesul legislativ necesar îndeplinirii obiectivelor stabilite prin programul de guvernare.”, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare