OMV confirmă că a găsit zăcăminte uriaşe de țiței și gaze în Gorj. Forajul și testarea au avut loc între iunie 2022 și aprilie 2023, exact în perioada în care județul a fost zguduit de cutremure

OMV Petrom a anunțat că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în Oltenia și Muntenia. Cumulat, descoperirile se ridica la peste 30 milioane bep (baril echivalent petrol – BEP) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizata de OMV Petrom in anul 2022, informează compania într-un comunicat de presă, scrie r3media.ro.

Conform sursei citate, una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost in perimetrul de explorare Verguleasa, din județul Olt. Acolo au fost identificate resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. „Descoperirea se afla în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapida a producției”, menționează compania.

O altă exploatare a fost descoperită în perimetrul Târgu Jiu, unde au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs de execuție.

O descoperire a avut loc și în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimata de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023.

Reamintim că începând cu luna februarie, județul Gorj a fost zguduit în continuu de cutremure, rezultând cel mai puternic seism din zonă din ultimii 200 de ani.

Aceste cutremure au avut și au epicentrul la o adâncime mică, de 5-15 kilometri, localizat la 15-20 km de Târgu Jiu.

Acum, OMV confirmă că a forat și testat zăcăminte chiar în „perimetrul Târgu Jiu”, începând din a doua jumătate a anului 2022.

Al doilea zăcământ descoperit de OMV Petrom, la Verguleasa, este și el la 150 de km de Târgu Jiu.

Un expert din domeniul energetic a confirmat posibilitatea ca seismele din Gorj să fi fost provocate de o explorare la suprafață.

Un ziarist cunoscut a scris și el despre legătura dintre cutremurele din Gorj și explorările OMV Petrom.

Fostul ministru Eugen Teodorovici a spus răspicat că aceste cutremure din Gorj sunt provocate de OMV.

Martori oculari din Gorj au vorbit despre explozii înainte de seisme, exact ca și cazul recentelor cutremure din județul Arad.

Ca și cele din Gorj și cele din Arad se petrec la joasă adâncime și au început din senin. Autoritățile tac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare