Csoma Botond: UDMR acceptă să primească ministerele Energiei şi Mediului, dar o altă ofertă nu va fi acceptată

UDMR a decis să fie mai flexibilă şi să primească ministerele Energiei şi Mediului, dar dacă nici această ofertă nu se va concretiza, o alta nu va fi acceptată, a declarat marţi liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond, scrie Agerpres.

El a amintit, într-o declaraţie de presă susţinută la Parlament, de reuniunea liderilor coaliţiei, de la 14,30, prilej cu care s-a discutat despre „ultima ofertă făcută în coaliţie”, şi anume ca UDMR să preia Ministerul Energiei şi să păstreze Ministerul Mediului pe care l-a condus şi până acum.

„Atunci domnul Kelemen Hunor le-a transmis liderilor coaliţiei că trebuie să luăm o decizie, pentru că trebuie să meargă în faţa partidului, în faţa forurilor statutare, competente, să luăm o decizie. Acest lucru s-a şi întâmplat. La ora 16.00 a avut loc această şedinţă în sistem online, unde am fost de acord cu toţii şi am decis să devenim mai flexibili, că a fost şi această acuzaţie că nu suntem flexibili. (…) Şi atunci am spus să nu creăm această imagine că vrem să fugim de povara guvernării (…) şi în aceste condiţii dacă putem păstra măcar un minister pe care l-am condus şi până acum, atunci să devenim mai flexibili şi să acceptăm această ofertă făcută la 14,30 şi anume Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei. Din câte am înţeles, după aceea au apărut probleme în special la PNL, dânşii au spus că ei nu cedează. (…) Dacă nici această ultimă ofertă, care a fost făcută la ora 14,30, nu mai este valabilă, nu putem să spunem că acceptăm şi nu acceptăm altceva decât această ofertă şi nu poate să spună nimeni că n-am devenit flexibili, dar se pare că degeaba am devenit flexibili, pentru că situaţia până la urmă s-a schimbat. (…) Nu noi ieşim de la guvernare, sunt în asentimentul domnului preşedinte, suntem cumva împinşi în afara guvernării”, a declarat deputatul UDMR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare